O biografie prescurtată

1909

Richard Wurmbrand se naşte pe 24 martie la Bucureşti, al patrulea fiu şi cel mai mic al unei familii de evrei români.

1913

Familia se mută la Istanbul unde tatăl său deschide un cabinet stomatologic.

1919

În urma decesului tatălui său, familia Wurmbrand se întoarce la Bucureşti. În anii ce urmează cochetează cu politica de stânga, alăturându-se comuniştilor.

1926

Pleacă la Paris ca să se întâlnească cu o rudă din America. Acesta îi favorizează o întâlnire cu ambasadorul URSS care îi promite să-l trimeată la şcolarizare la Moscova.

1927

Richard Wurmbrand pleacă la Moscova unde studiază într-o şcoală de politruci ideologia comunistă, vreme de 2 ani

1929

Se întoarce ilegal în ţară, cu acte false, având misiuni precise trasate de la Moscova

1933

La 20 august Richard Wurmbrand care deja avusese o condamnare de trei ani pentru agitaţie comunistă este condamnat la 10 ani de temniţă, alături de alţi lideri comunişti, cum ar fi Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica, în procesul ceferiştilor de la Griviţa. Este închis la Doftana. În închisoare Richard îşi dă seama de marea înşelătorie care era doctrina comunistă şi se leapădă de marxism.

1936

Se căsătoreşte cu Sabina Oster.

1938

Richard şi Sabina se convertesc la creştinism după ce primesc o Biblie de la un tâmplar sas, pe când se aflau la Săcele, unde Richard era în convalescenţă. Devin membrii bisericii de pe lângâ Misiunea Anglicană pentru evrei din Bucureşti, biserică ce se întrunea pe str.Olteni.

1939

Se naşte singurul lor fiu, Mihai.

1941

În urma intrării României în război, misiunea anglicană se retrage din România şi locul îi este luat de o misiune luterană norvegiană. În timpul regimului antonescian Richard este arestat de trei ori, anchetat şi maltratat. Familia Sabinei este deportată în Transnistria şi dispare fără urmă, fiind probabil exterminată.

1944

6261După eliberarea ţării de nazişti, Richard Wurmbrand editează împreună cu alţi evrei mesianici revista Prietenul, revistă în care publică sub pseudonimul Neculai Ionescu. Revista apare până la suprimarea ei de către comunişti dar pseudonimul ales atunci va fi folosit şi mai târziu când cărţi scrise de Wurmbrand în exil vor fi trimise ilegal în România ( de exemplu: Umpleţi Vidul şi Marx şi Satan)

1945

După preluarea puterii de către comunişti, soţii Wurbrand îşi încep activitatea în cadrul bisericii subterane, prin care se focalizează pe evanghelizare, atât a românilor cât şi a soldaţilor şi ofiţerilor armatei sovietice. Tipăreşte un număr enorm (unele surse afirmă că un milion) de Evanghelii în limba rusă pentru a fi distribuite soldaţilor Armatei Roşii.

1948

Pe când se ducea la biserică, Richard este răpit de pe stradă de către securitate şi încarcerat, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru înaltă trădare. Avea să fie torturat, maltratat, ţinut ani de zile la izolare, vreme în care familia sa nu ştia nimic de el. Se încearcă în mod repetat, inclusiv cu promisiunea de a fi eliberat şi numit episcop, să se obţină colaborarea lui cu regimul.

1950

Sabina este şi ea arestată şi trimisă în lagăr de muncă forţată, vreme de trei ani, la construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră.

1956
După opt ani de temniţă Richard este eliberat în cadrul amnistiei ce a urmat morţii lui Stalin. I se încredinţează o mică parohie de ţară şi i se cere ca numărul credincioşilor să nu crească sub nicio formă.

1959
Richard este arestat din nou şi condamnat la 25 de ani de temniţă.

1964

Este eliberat din nou din închisoare.

1965
Familia Wurmbrand este răscumpărată din România contra sumei de 10.000$ achitată de o organizaţie creştină din Norvegia. În luna decembrie ajung astfel la Oslo.

1966

Pleacă în SUA unde, la Philadelphia, indignat de ce se spunea la o manifestaţie împotriva războiului din Vietnam, Richard se urcă la tribună şi a strigat că n-au idee despre ce vorbesc, că el este doctor în comunism şi, în faţa mulţimii consternate le arata urmele torturilor înurate în temniţele comuniste. În mai 1966, doar la câteva săptămâni de la sosirea în SUA Richard depune mărturie în faţa unei comisii speciale din Senatul SUA. Îşi dă cămaşa jos pentru a arăta cele 18 cicatrici de pe trupul său, rămase în urma torturilor la care a fost supus. Textul mărturiei sale devine cel mai bine vândut document al Guvernului SUA vreme de trei ani. În acelaşi an publică cartea Torturat pentru Hristos, carte care devine un bestseller mondial.

1967

Înfiinţează organizaţia care din 1990 se numeşte Vocea Martirilor prin intermediul căreia acordă asistenţă creştinilor persecutaţi de pretutindeni, având filiale în 35 de ţări.

1968
Publică o nouă carte: Cu Dumnezeu în subterană, carte care cunoaşte de asemenea un succes extraordinar.

1990
După căderea regimului comunist, Richard şi Sabina se întorc în România, 25 de ani după plecarea în exil. Aici înfiinţează librăria şi editura Stephanus din Bucureşti.

1995

Richard se retrage din activitate, continuând să trăiască în California.

2000
Sabina Wurmbrand moare în august.

2001

Pe 17 februarie, la Torrance, California, Richard Wurmbrand moare la vârsta de aproape 92 de ani.

Strălucire şi suferinţă

Articol de Ionatan Pirosca

Nu mai ştiu de câte ori am recitit cele „100 de meditaţii din închisoare” ale lui Wurmbrand. A scrie despre personalitatea acestui om şi artist este o grea încercare. Creştin format la şcoala suferinţei pentru numele lui Hristos, îţi trebuie suferinţă ca să-l poţi înţelege. Căci dincolo de cuvinte, de echilibristica imaginativă, proprii unui spirit înzestrat cu reale însuşiri literare, de şocantele meandre retorice, curgând când ca un fluviu paşnic, când ca şuvoaiele munţilor, există o strălucire aparte pe care apei, oricum ar curge, doar soarele reflectat i-o conferă. E strălucirea experienţei cu Dumnezeu de-a lungul celor 14 ani de temniţă, care au rodit un anume fel de gândire „la Dumnezeu şi la Biblie, la cuvintele ei, la literele ei, chiar şi la spaţiile libere dintre litere”. E strălucirea suferinţei care dă celor aleşi demnitatea unei profunde siguranţe, un pas dincolo de credinţă, dincolo de „umbra lucrurilor viitoare”, cum denumea apostolul Pavel legea, dogma…

„100 de meditaţii din închisoare” şi alte cărţi ale lui chiar certifică o puternică filiaţie între apostolul Pavel şi Richard Wumbrand, nu numai prin originarea din poporul ales, dar şi ca profunzime intelectuală, sprinteneală asociativă, lipsa prejudecăţilor şi, nu mai puţin, cunoaşterea limbilor în care au fost scrise Scripturile. Ele, meditaţiile, apar ca o suită de mărgăritare, fiecare cu multe faţete bine şlefuite, oferind cititorului un adevărat caleidoscop ideatic în care suferinţa, distilându-se, nu se mai vede, dar se ghiceşte, ca şi transpiraţia în poezie. Imagini, anecdote cu tâlc, citate şi exemple din varii surse (cărţile de înţelepciune ebraice, hinduse, filozofi şi teologi, Kabala şi Shakespeare, ştiinţe exacte şi isihasm), toate legate într-o splendidă zigzagare de termeni şi teme biblice, de personaje şi principii sfinte, înfloresc în textele meditaţiilor. Mai mult, acestea ascund adevărate poeme, valenţele lor lirice constituindu-se în entităţi curgătoare, ca strofele unei ample construcţii, frumoasă ca diamantul, dar şi dură şi dureros de tăioasă ca şi acesta. Se trece astfel dintr-un adevăr în altul, dintr-o sugestie în alta, propunându-ni-se un alt şi valabil mod de a citi şi înţelege Biblia. În meditaţia 37, autorul notează: „Când Livingstone s-a dus la canibali, a vrut să-i înveţe că Dumnezeu este dragoste, dar ei nu cunoşteau cuvântul dragoste. Atunci el i-a întrebat care este cel mai bun lucru pe care-l cunosc ei. Ei au răspuns „Unboy”, ceea ce înseamnă carnea afumată din braţul unui om. Atunci Livingstone a predicat: „Dumnezeu este cel mai bun unboy”. Din acest motiv el a fost criticat, dar în mod greşit. (…) Pentru că iubirea era cel mai înalt lucru cunoscut de greci, Ioan a spus „Dumnezeu este iubire”, aşa cum Livingstone a spus „Dumnezeu este unboy” pentru cei care nu cunoşteau ceva mai bun. Nu există cuvinte şi categorii omeneşti pentru a arăta cum şi unde este Dumnezeu. Ori de câte ori se aplică atribute lui Dumnezeu, ele sunt ceea ce se cheamă „antropomorfisme”, asemănări cu viaţa omenească şi care sunt folosite pentru a spune ceva despre El. Suntem mărginiţi în gândirea şi cuvintele noastre despre Dumnezeu, dar trebuie să ştim că, dincolo de limitele noastre, EL ESTE”, iar în meditaţia 53 scrie că „Prin mintea ta trec gânduri rele deja iertate, rosteşti vorbe deja iertate. Auzi voci interioare astăzi, dar, în realitatea spirituală, ele au fost demult şterse. Timpul este o confuzie în mintea voastră. Auzi astăzi ceea ce aparţine trecutului. Prezentul este comuniunea intimă cu El”. Meditaţia 72 explică: „A fost odată un prinţ atât de frumos încât toţi cei care îl priveau, nu mai puteau face nimic altceva. Orice activitate înceta în prezenţa lui. De aceea prinţul şi-a pus o mască urâtă pentru ca oamenii să poată trăi. Poate veţi putea înţelege din întâmplarea aceasta existenţa unui Dumnezeu binefăcător şi totodată autor al atâtor suferinţe. Să-L iubim pe Dumnezeu aşa cum este cunoscut în cer”.

Sunt câteva citate luate aproape la întâmplare. Cartea abundă în astfel de sugestii (de multe ori incomode pentru inimile convenţionale şi pentru minţile leneşe), întrebări şi răspunsuri şocante, într-un stil simplu şi clar, care o face accesibilă tuturor… Tuturor, până la punctul unde începe muzica. Fiindcă „în această muzică trebuie găsit sensul adânc al Bibliei, în care inima cântă, uneori în cuvinte de neînţeles, despre căile ascunse ale lui Dumnezeu” (Meditaţia 10).

În prefaţa cărţii, Richard Wumbrand afirmă: „Am credinţa că aceste reflecţii, concepute în linişte şi hrănite în necaz, vă vor da posibilitatea să vă adânciţi mai mult în adevăr, pentru a cunoaşte Adevărul”. Nu putem preţui mai bine demersul său decât aplecându-ne atât asupra textului, cât şi asupra autorului, atât asupra strălucirii, cât şi asupra suferinţei… Este ceea ce ne propune Richard Wumbrand: hrană tare!

Meditaţii de Richard Wurmbrand

Să respectăm sărăcia

În închisoare am ajuns la cea mai de jos treaptă a sărăciei. Nu mai aveam nimic, ceea ce mă făcea să privesc într-o lumină nouă acest verset: Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! (Proverbe 22:22) 

Nu-i fura săracului unica lui avere, acest giuvaer de preţ care este sărăcia. Francesco d’Assisi vorbea despre „sorella poverta” (sora sărăcie).  Asceţii şi sfinţii din toate timpurile au abandonat bucuriile lumeşti pentru acest prieten de valoare. Moise a preferat viaţa săracă a unui păstor, poziţiei de nepot al faraonului. Budha a părăsit palatele tatălui său pentru a afla seninătatea, pe care numai sărăcia goală o poate da. Hristos, Domnul cerurilor, a ales naşterea într-un staul şi viaţa de dulgher printre oamenii sărmani, iar moartea Şi-a aflat-o printre tâlhari, răstignit pe o cruce. El a spus: Ferice de voi, care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! (Luca 6:20) Cu ce drept pot eu lua sursa binecuvântării unui om? Dacă îi iau sărăcia, îi iau Împărăţia Cerurilor. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă bogatul din pildă (Luca 16:19-31) ar fi fost ceea ce se numeşte în mod obişnuit „bun la inimă” şi şi-ar fi împărţit cu săracul Lazăr hainele scumpe şi l-ar fi invitat zilnic pe acesta la mesele lui copioase. L-ar fi chemat pe Lazăr în iadul viitor.

Sărăcia este o poartă a Împărăţiei Cerurilor. Urâtul stadiu embrionar, în care arătăm ca nişte broaşte şi ca nişte maimuţe, este prologul omenirii. Dacă distrugi o omidă, pentru că este un vierme respingător, distrugi viitorul fluture. Să-i iei unui om sărăcia, înseamnă să-i iei izvorul fericirii veşnice.

100meditatiiOare nu trebuie să-l ajutăm pe sărac? Sigur că trebuie să-l ajutăm, dar prin a-i împărtăşi sărăcia, prin a-i demonstra că nu suntem indiferenţi la starea lui înaltă. Maica Tereza din Calcutta a dat în acest sens un exemplu. Împărtăşind experienţa sărăciei, unui sărac i se dă simţul demnităţii în faţa lui Dumnezeu şi a altor oameni, în timp ce, dacă îi arunci câţiva bănuţi, îl jigneşti. În mod obişnuit, noi confundăm ceea ce este neplăcut cu ceea ce este rău. Sărăcia este neplăcută, dar este o încercare divină a iubirii creştine. Ce fată nu este tentată să admire un tânăr care-i oferă inele, brăţări, automobile şi castele? Ar alege ea să trăiască alături de acelaşi tânăr într-o cocioabă? Era uşor pentru Iov să-L iubească pe Dumnezeu având o familie, având vite şi aur. Dar ce fel de dragoste era aceasta? Trebuia să vină o încercare pentru a întări credinţa lui Iov.

Înainte de a fi închis, situaţia mea socială şi materială era foarte confortabilă. În momente de autoanaliză, mă întrebam dacă realmente Îl iubeam pe Dumnezeu, sau mai curând multiplele daruri, atât din afara, cât şi din interiorul meu, cu care El m-a înzestrat, îmi determinau sentimentul. Apoi, în singurătate, foame şi frig, chiar fără ghete, puteam într-adevăr să verific dacă Îl iubeam pe Dumnezeu sau numai ceea ce-mi dăruise. Cât de fericit am fost să descopăr cum îmi curgeau de pe buze imnuri de laudă în aceste împrejurări! Credinţa mea a fost încercată.

Creştinii nu se tem de foame şi nu l-ar lipsi pe sărac de această experienţă. Căci Isus îi spune chiar şi bogatului, care este obişnuit cu icre negre şi alte delicatese: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi” (Ioan 4:32). Îngerul Rafael i-a spus lui Tobie în cartea apocrifă cu acelaşi nume (12:19): „Era ca şi cum mâncam şi beam cu tine. Dar eu mâncam o mâncare nevăzută şi beam o băutură pe care oamenii n-o pot vedea.” Hrana îngerilor, pe care şi oamenii o pot împărţi, stă în a-L vedea pe Dumnezeu, în a-L iubi pe el, chiar şi la vreme de necaz şi în a-I împlini voia în totul. Nu poţi sta în restaurante luxoase, ascultând muzică de jazz, servit de fete pe jumătate goale şi nu poţi să te îmbuibi, participând totodată şi la ospăţul ceresc. Nimeni nu poate avea ambele lumi. Hrana cerească este pentru cei înfometaţi.

Kierkgaard avea dreptate când spunea: „A-l reprezenta pe omul care, prin propovăduirea creştinismului, a atins şi s-a bucurat la cel mai înalt grad de toate bunurile şi plăcerile lumeşti, a-l reprezenta pe el, ca martor al Adevărului, este la fel de ridicol ca şi atunci când s-ar vorbi de o fecioară înconjurată de mulţimea copiilor pe care ea i-a născut.” („Atac contra Creştinismului”).

După ani de evanghelizare, un pastor ar trebui să fie mai sărac decât înainte de a-şi fi început slujba. Dumnezeul nostru este cel al porţii înguste şi al urechilor acului. Dacă, din pricina poziţiei tale sociale, nu eşti printre cei înfometaţi, ai un mijloc simplu de corecţie: poţi posti. Dar nu-i fura săracului mana cerească. Actele voastre, bine intenţionate, de filantropie, pot fi jafuri.

Biblia indivizibilă

Manuscrisele originale ale Vechiului şi Noului Testament nu sunt împărţite în capitole şi versete. Prima împărţire în capitole a fost făcută de Cardinalul Hugo de Santa Clara în 1250, prima împărţire în versete de editorul parizian Robert Stephanus, peste secole.  În versiunea originală, Biblia nu este împărţită în cuvinte. O întreagă carte a Bibliei, uneori mai multe împreună, constituie un singur cuvânt. Când Scriptura este citită în acest mod, ea lasă o impresie extraordinară.  

Traducerea parte bărbătească şi parte femeiască, la Geneza 1:27, evocă imaginea a două fiinţe separate care sunt unite şi, ca atare, pot fi despărţite. Orice este compus poate fi şi dezintegrat. Versiunea originală scrie partebărbăteascăşipartefemeiască. Partebărbăteascăşipartefemeiască este ceva atât de puternic legat, încât ideea de descompunere este imposibil de luat în considerare. În Bibliile noastre citim: Petru şi Andrei, Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei, etc (Matei 10:2-3). În original este: Petruşiandreifilipşibartolomeutomaşimatei, adică un singur cuvânt indivizibil.

Există un singur cuvânt care nu a relevat zeci de mii de cuvinte, ci doar unul. Nici o părticică nu poate fi omisă fără a deforma întregul şi a-l fărâmiţa. Rugăciunea Domnului, în original, nu începe cu Tatăl Nostru care sugerează că El ar putea fi un tată fără a fi al nostru, sau că El ar putea fi al nostru fără a avea o relaţie de tată cu noi. În original găsim: Tatălnostru. Noi, creştinii, nu putem concepe un Dumnezeu care nu ar fi al nostru. El ori este un tată faţă de noi, ori încetează de a mai fi Dumnezeul nostru. Ebraica folosită de Hristos pentru Tatăl nostru era un singur cuvânt, Avinu, particula posesivă fiind parte a întregului.

Un evreu a venit la un rabin şi i-a cerut să se roage pentru ca el să poată dobândi o locuinţă decentă. Uneşte-te cu Dumnezeu şi vei avea o locuinţă plină de viaţă, l-a sfătuit rabinul. Evreul a răspuns: „Dar nu ştiu cum să mă unesc cu Dumnezeu!” Rabinul a fost uimit. „Nu ştii să te uneşti cu Dumnezeu şi te mai plângi că n-ai o locuinţă cumsecade?” Doreşti să-ţi fie asigurată o dorinţă minoră şi nu te îngrijorezi de problema majoră a vieţii? 

Lucrul principal este realizarea unirii cu Dumnezeu, Tatălfiulşiduhulsfânt, un Dumnezeu exprimat într-un cuvânt, unitatea revelaţiei Lui, unitatea realităţii, unitatea noastră cu întregul ei şi cu Dumnezeu. Conceptul lui Einstein: „Întreaga realitate este un câmp electromagnetic” este influenţat de modul în care este scrisă Biblia în manuscrisele ei primare.

Cazul Richard Wurmbrand

“Dorinţa de senzaţional ieftin şi speculativ a produs una dintre cele mai mari aberaţii apărute în presa noastră, pătînd memoria unui mare creştin, cel mai tradus autor român în lume (în peste 85 de limbi ale pămîntului), evaluat pe plan mondial ca fiind între primii 10 mari predicatori ai creştinismului contemporan.” (România Liberă, 3 septembrie 2005)

Lupta împotriva terorismului dăunează grav sănătăţii (mintale)

Aşa ar trebui să se specifice de acum înainte în dreptul aberaţiilor de genul celor apărute în Ziua de Iaşi, 24 august, sub titlul “Profeţii terorismului”, continuate în acelaşi cotidian în 25 şi 28 august. În primul articol se afirmă că “anumiţi prozeliţi din Iaşi (…) propovăduiesc idei precum faptul că terorismul este un lucru benefic pentru societate” şi că “autorul găseşte ‘sprijin’ în Biblie pentru a argumenta că teroriştii aduc o slujbă lui Dumnezeu”.

Autorul la care se face referire este Richard Wurmbrand, iar cartea în discuţie are titlul în româneşte “Isus – prietenul teroriştilor”, un titlu neinspirat, avînd în vedere nu numai contextul mondial al începutului de secol XXI, dar şi titlul în engleză: “Jesus – Friend to the Terorists” (şi nu “of the Terorists”), care ar fi trebuit tradus (după cum menţiona Mihai Wurmbrand, fiul autorului, într-o mesaj adresat unor prieteni din Iaşi): “Chiar şi pentru terorişti Isus rămîne un prieten”.

Nu este intenţia acestui articol de a prezenta cartea, ci de a arăta spre plaja mare de eroare şi stupiditate pe care o generează estuarul unor efluvii jurnalistice de tipul celui menţionat mai sus, pe care nu îl putem considera un document raţional alcătuit şi nu putem înţelege al cui interes slujeşte.

Jurnalismul second-hand subminează siguranţa naţională (a informaţiilor)

“Profeţii terorismului” nu constituie un articol despre cartea amintită sau despre autorul ei, ci amestecă diferite subiecte, referindu-se la colegiul din Iaşi care poartă numelui celui mai tradus autor român şi la Biserica Evanghelică.

În ceea ce priveşte ultima denumire, aceasta este total neinspirat folosită, neînţelegîndu-se dacă autorul articolului se referă la Biserica Evanghelică (care are la bază învăţătura lui Martin Luther şi care face parte din Federaţia Mondială Lutherană) încadrată pe site-ul Ministerului Culturii şi al Cultelor la secţiunea: Cultele protestante sau la Biserica Evanghelică (născută pe pămîntul României în anii 1920-1924 prin tinerii teologi ortodocşi Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei folosită de cultele neo-protestante, şi Teodor Popescu, fost preot la biserica “Sfîntul Ştefan” din Bucureşti) încadrată la Cultele neo-protestante.

Ba mai mult, la un moment dat, citim: “Această carte arată afilierea cultului creştinilor după evanghelie la misiunea pe care o au teroriştii”. Înclin să cred că de fapt de acest cult neo-protestant este vorba, deşi este menţionat doar o dată, pe cînd Biserica Evanghelică este menţionată de 6 ori.

teroristiCu neplăcere îmi aduc aminte de alte două erori de amploare ale jurnaliştilor români: În Dilema, Nr. 698, 27 sept. – 3 oct. 2002, Lucian Mîndruţă făcea afirmaţia ‘generoasă’: “Mai mult de jumătate dintre preşedinţii SUA din secolul acesta au fost, dacă nu mă înşel, baptişti.” Domnul Lucian Mîndruţă se înşela, ba mai mult, era departe de a aproxima răspunsul. Din cei 43 de preşedinţi americani, doar 4 au fost baptişti: Warren G. Harding, Harry S. Truman, Jimmy Carter, Bill Clinton. Cca 10%, deci. Dacă se iau în considerare numai preşedinţii SUA din secolul XX, atunci cei 4 reprezintă cca 20%.

În Capital, Nr. 19 din 8 mai 2003, în articolul “Averea bisericii, o taină bine păzită” de Răzvan Amariei, penticostalii sînt amintiţi de 4 ori: de două ori ca donînd 10% din venituri, o dată ca virînd 20% din taxele şi profiturile obţinute din activităţile economice (nu ştiu cum ar putea specifica autorul articolului care sînt acestea, întrucît lumînările, cruciuliţele şi pădurile nu constituie obiectul de activitate al neo-protestanţilor organizaţi confesional, şi, deci, acel procent de 20% e un alt element ezoteric care blamează revista Capital) şi ca avînd 2.311 de lăcaşuri de cult faţă de 1.343 în 1995. Este surprinzător faptul că adventiştii nu au fost menţionaţi deloc, mai ales dacă avem în vedere celebra butadă conform căreia cea mai eficientă formulă confesională neo-protestantă ar însemna doctrina baptiştilor, rîvna penticostalilor şi banii adventiştilor.

Ignoranţa creează dependenţă de senzaţional (ieftin)

Al doilea articol – “Autorităţile sînt şocate de existenţa cărţii care promovează terorismul” (cu supratitlul “În urma dezvăluirilor ZIUA de Iaşi”), din 25 august, amestecă, într-un spaţiu jurnalistic mai redus, alte elemente de genul: “Serviciul Român de Informaţii (SRI) a dispus efectuarea de cercetări în cazul acestei cărţi”, “Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi va dispune o anchetă, pentru a vedea dacă existenţa acestei cărţi încalcă legesa sau nu”, “atît reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, cît şi ai Bisericii Catolice sînt muţi de uimire în faţa acestei cărţi, care susţine cauza teroriştilor”, precum şi “ameninţări la adresa ZIUA de Iaşi”.

Nu ştiu ce ar putea considera autorul articolului “ameninţări”: faptul că credinciosul evanghelic Bogdan Ionescu (aşa cum e menţionat în articol) a spus “O să am grijă să vă raportez superiorilor”, ceea ce am fi spus probabil oricare dintre noi într-o astfel de situaţie, sau faptul că acesta pretindea următoarele: “Pot desface şi demonta fiecare bucăţică din articolul publicat de dumneavoastră.”

Cît despre… cît de “muţi de uimire” au rămas reprezentanţii bisericilor, mai jos se poate vedea că pîna la urmă e vorba de uimire în faţa “invenţiei” şi “acuzaţiilor nefondate” pe care le proferează al doilea articol, din 25 august.

Astfel, în Lumina din 29 august 2005 (Nr. 173, anul I), pagina 11, Consilierul sectorului “Biserica şi Societatea” din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor face următoarea precizare:

“În numărul din 25 august a.c., un cotidian din Iaşi a publicat o anchetă pe marginea cărtii ‘Isus, prietenul teroriştilor’; scrisă de Richard Wurmbrand. Într-o discuţie pe marginea acestui subiect cu autorul articolului, Cezar Elisei, acesta a consemnat şi cîteva dintre afirmaţiile mele referitoare la faptul că, sub nici o formă, creştinismul nu încurajează violenţa (mai ales terorismul). Următoarele afirmaţii mi se atribuie însă pe nedrept:

‘Este specific ca cei din Biserica Evanghelică să scoată texte din context şi apoi să le folosească pentru a converti persoanele. De obicei aceste mijloace de convertire merg la persoanele care au o mai slabă pregatire teologică şi sînt de o condiţie mai modestă. Pe lîngă aceste lucruri, nimeni din Biserica Evanghelică nu are studii teologice pentru a ţine slujbe sau predici în biserică. Presbiterii sînt aleşi din rîndul comunităţii, de obicei fiind aleşi cei cu experienţă’.

Ceea ce am remarcat, de fapt, a fost (într-un context mai larg al discuţiei şi fără a nominaliza pe cineva) că există, din păcate, un prozelitism agresiv din partea unor persoane care abordează credincioşi ortodocşi şi care folosesc chiar interpretări eronate ale unor versete biblice scoase din context pentru a-şi susţine punctele de vedere. Restul citatului este pură invenţie, exprimînd probabil opinia autorului articolului.”

Răspunsul Pr. Cornel Cadar, purtător de cuvînt al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi (Nr. 32/31.08.2005) este mult mai amplu, aşa că o să apelez doar la cîteva citate:

“Domnului Alin Tocan, director al ziarului Ziua de Iaşi

Domnule Director,

Vă scriu pentru a-mi exprima dezacordul şi nemulţumirea faţă de modul în care dl Cezar Elisei a redactat articolul ‘Autorităţile sînt şocate de existenţa cărţii care promovează terorismul’ publicat în Ziua de Iaşi la 25 august 2005.

Din păcate articolul în cauză nu respectă cele declarate de mine, numele meu şi al instituţiei pe care o reprezint fiind asociate cu denigrarea autorului şi a cărţii ‘Isus, prietenul teroriştilor’.

Vă exprim şi în scris ceea ce i-am spus verbal autorului articolului: R. Wurmbrand şi cartea scrisă de el nu susţin terorismul. Iată argumentele pe care mă bazez:

1. Richard Wurmbrand este o persoană respectabilă care a făcut mulţi ani de închisoare şi a denunţat atrocităţile şi suferinţele oamenilor nevinovaţi. Nu este posibil ca el să fie asociat cu teroriştii, să fie ponegrit şi batjocorit din nou, de data aceasta după căderea comunismului. […]

2. Cartea ‘Isus, prietenul teroriştilor’ nu promovează terorismul. Ea porneşte de la principiul present în Sfînta Scriptură şi în toate bisericile creştine: urăşte păcatul şi iubeşte-l pe păcătos! În carte, autorul nu scrie niciodată că e de acord cu crimele teroriştilor, cu violenţa, dimpotrivă, le detestă. […] Din prima pagină pînă la ultima carte se militează pentru iubirea teroriştilor (şi nu a terorismului) tocmai cu scopul de a-i face sa înceteze cu violenţa şi crimele. Oare nu aşa a făcut şi Isus? Un tîlhar pe cruce, obişnuit cu nelegiuirile, a primit iertarea pentru că s-a căit de toate faptele lui. […]

Este regretabil că dl Cezar Elisei nu realizează faptul că printr-o astfel de atitudine, neconformă cu deontologia profesiei de jurnalist, poate aduce daune irecuperabile nu numai în sufletele oamenilor, ci şi publicaţiei la care lucrează.”

Terorism, dar să-l ştim şi noi

Ca şi cînd nu produsese destulă iritare, dl Cezar Elisei (eliseicezar@yahoo.com) a avut impertinenţa să intervină (în 2 septembrie 2005) pe lista de protest care s-a alcătuit pe portalul Biserici.ro (www.biserici.ro/messageboard.php?type=2)

“Mă bucur pentru cei care ţin cu mentorul Richard Wurmbrand. NU am avut şi nici nu am nimic cu acest om. Problema mare era că această carte a apărut într-un liceu în care învaţă şi elevi de şcoală primară. Această carte oricît de binevoitoare ar fi nu poate fi înţeleasă în această manieră şi de puşti pînă în 10 ani. Dacă mare parte din cei care au scris aici văd că mă compătimesc în sensul că nu-L cunosc pe Isus, îi asigur pe aceia că ÎL ştiu. Problema apare atunci cînd mă gîndesc dacă copiii mei ar fi citit această carte şi ar fi abandonat-o după numai cîteva pagini, citind faptul că Isus este prietenul celor care fac adulter sau cei care omoară. NU mi-ar fi plăcut ca micuţul meu să mă omoare pt faptul că aşa ar fi citit în această carte.

Dacă Richard Wurmbrand a scris cartea şi ea se adresează teroriştilor… de ce a ajuns această carte la publicul larg? Sîntem oare cu toţii terorişti (în sensul de criminali)?

De ce a fost pusă această carte într-o şcoală? Sînt oare copiii noştri criminali? Sau sînt aceştia capabili să-l iubească pe un terorist care îi omoară mama?

Eu nu cred şi de aceea am şi scris şi îmi asum TOT ceea ce am scris.

Nu am nimic de împărţit cu Biserica Creştină după Evanghelie şi cu nici un alt cult protestant sau neo-protestant atîta timp cît nu încalcă legile ţării.

Cu respect, semnatarul articolului din ZIUA de Iaşi”

După cum am amintit încă de la începutul acestui demers, este vorba nu doar de un articol, ci de 3 articole.

În al doilea rind, deşi ele au fost semnate de dl. Cezar Elisei, în două dintre ele există menţiuni despre un grup de reporteri implicaţi: “ Reporterii ZIUA au descoperit (…) cartea…” (24 august); “Reporterii ZIUA au înmînat personal atît procurorilor, cît şi poliţistilor informaţiile necesare demarării unei anchete în acest caz.” (28 august); “Reporterii cotidianului ZIUA de Iaşi vor urmări desfăşurarea anchetei şi vom reveni cu amănunte despre acest caz de instigare la acţiuni teroriste” (28 august).

În al treilea rînd, avînd în vedere scrisoarea adresată directorului ziarului de către purtătorul de cuvînt al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi în 31 august, este cel puţin bizară încăpăţînarea cu care, în 2 septembrie, dl Cezar Elisei consideră în continuare cartea “demnă” de a fi păstrată în discuţie.

În al patrulea rînd, pretenţia de a se respecta legile ţării este aiuritor folosită tocmai de către cel care nu a respectat un cod deontologic minim (fapt argumentat de replicile celor doi reprezentanţi ai Bisericilor).

În al cincilea rînd, la fel de aiuritor (probabil chiar minciună) este afirmaţia din 25 august: “Reprezentanţii Bisericii Evanghelice au început cu ameninţări la adresa cotidianului ZIUA de Iaşi”. Parcă era vorba doar de un credincios evanghelic.

În al şaselea rînd, gîndul care nu-mi dă pace este acesta: cum se poate ca o astfel de carte (probabil o cărticică, dacă costa doar 2 lei jumate) nu a fost dibuită pînă acum de serviciile de informaţii, celebrele instrumente ale celulei de criză formată taman de tătucul patriei (Băsescu, cel cu “Să trăiţi bine!”, dar şi întîul podar al ţării).

Şi-apoi, în al şaptelea rînd, cum se poate ca o astfel de carte, scrisă de un autor lutheran (protestant), să exprime poziţia unui alt cult (neo-protestant), precum precizează articolul din 28 august: “La pagina 10 a acestei cărţi, autorul precizează faptul că reprezentanţii Cultului Creştin după Evanghelie sînt uniţi cu teroriştii în idealurile lor şi că le împărtăşesc ura pentru structurile nedrepte.”

Dar, mai mult, în al optulea rînd, chiar există această frază în cartea autorului luteran? Cristian Lucaci, profesor la Colegiul Wurmbrad, afirmă că dl Cezar Elisei este cel care a adăugat numele cultului pe care îl denigrează cu multă generozitate.

În al nouălea rînd, aşadar, e suspectă obsesia autorului ieşean pentru Cultul Creştin după Evanghelie. În articolul care anunţă existenţa profeţilor terorismului în România, este menţionat la început Mihai Vasilache (din Biserica I Evanghelică), mai apoi Victor Romaniuc (din Biserica II Evanghelică) şi librăria… Bisericii III Evanghelice: “Cartea a fost prezentă în librăria Bisericii III Evanghelice, care se află pe holul de la intrare în unitatea de învăţămînt, timp de cel puţin doi ani.”

Ei bine, punctul 10 devine cel mai important. Conform declaraţiilor lui Cristian Lucaci, cartea nu există în acea librărie. De fapt, reporterul de la Ziua de Iaşi s-a interesat acolo dacă cartea poate fi comandată pentru a fi cumpărată. Iar scurtul paragraful “Cum poate fi cartea” nu aminteşte că se poate cumpăra de la librăria incriminată, ci de la o altă librărie, de lîngă Palatul Culturii, Librăria Emanuel, o afacere privată a unui… baptist.

Să observăm încă o dată hotărîrea cu care dl Cezar Elisei se avîntă în speculaţii superkalifragilistice:

“Fiecare dintre cei peste 200 de copii care învăţă la această şcoală au avut acces la cartea ‘Isus, prietenul teroriştilor’.”

Explicaţie necesară: cursurile claselor 1-8 ale Colegiului Richard Wurmbrand au loc în clădirea Fundaţiei Filocalia, la parterul căreia se află librăria pe care a ochit-o reporterul de la Ziua de Iaşi.

Cartea nu numai că nu se găseşte la librărie, dar nu se găseşte nici în biblioteca Colegiului Richard Wurmbrand, aflată în grija unui bibliotecar cu masterat în biblioteconomie obţinut în SUA.

Profesorul Cristian Lucaci a coordonat acţiunile de protest, întocmind comunicatul de presă (afişat pe www.biserici.ro) prin care Colegiul Wurmbrand îşi exprimă protestul faţă de acuzaţiile aduse la adresa lui Richard Wurmbrand şi trimiţîndu-l la zeci de organizaţii, ziare, reţele de anunţuri sau liste de discuţii. De asemenea, varianta în limba engleză a fost trimisă unor asociaţii ale jurnaliştilor, organizaţii religioase şi ziare din străinătate. Vor urma probabil alte acţiuni care vor continua să aducă în atenţia publică cazul Richard Wurmbrand.

Richard Wurmbrand – Un C.S. Lewis al României

Însă, în ultima instanţă, nu e vorba doar de vreo obsesie anticonfesională a unui ziarist, nu e vorba doar de Colegiul care poartă numele unei personalităţi româneşti de excepţie (prima şcoală privată de cultură generală – clasele 1-12 – din România postcomunistă) , nu e vorba doar de Iaşi, e vorba de noi toţi. De România. Şi de faptul pe care îl remarca Cristian Teodorescu la moartea lui Radu Anton Roman:

“Sînt atîţia oameni de valoare la noi despre care nu se ştie mai nimic, încît Radu-Anton Roman ar putea fi considerat un norocos.” (Cotidianul, 1 septembrie 2005)

Richard Wurmbrand a fost un om de valoare despre care la noi nu se ştie prea multe. Cred că acest moment penibil în istoria jurnalismului postdecembrist din România poate fi răscumpărat prin recuperarea personalităţii şi operei acestui martir al secolului XX de către cultura română.

Îmi aduc aminte de un alt exemplu: deşi editura Logos din Cluj a tradus în anii ’90 cărţi de-ale lui C.S. Lewis, de-abia în ultimii ani cultura română l-a recuperat, prin traducerile de la editura Humanitas, pe celebrul cărturar european, despre care Virgil Nemoianu spunea:

“Scrierile sale pot fi citite cu egală plăcere şi aprobare de către neoprotestanţi şi evanghelici, ca şi de către catolici şi ortodocşi. În zilele noastre se vorbeşte mult despre ecumenism; eu însumi am judecăţi şi păreri împărţite în privinţa asta; dar cred că dacă am putea găsi un numitor comun pentru creştinism, scrierile lui C.S. Lewis ar putea destul de bine contribui la această bază comună.” (Jocurile divinităţii, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997)

Păstrînd proporţiile, putem afirma că Richard Wurmbrand este un C.S. Lewis al României. Scrierile lui contribuie la o bază comună a mai multor confesiuni creştine din România (şi din străinătate). Este trist că Ziua de Iaşi nu a găsit cu cale să amintească acest lucru, ba dimpotrivă, după cum menţiona Pr. Cornel Cadar, “articole ca acelea menţionate duc la învrăjbire, la intoleranţă, la ură, la batjo­co­rirea creştinilor din diverse Bisericii, la crearea sentimentului de vinovăţie că aparţin unei Biserici sau alteia, la disoluţia va­lo­rilor morale”.

În biblioteca Congresului American există 20 de cărţi scrise de Richard Wurmbrand, precum şi 18 documente care fac referire la el. În Biblioteca Naţională a României se găsesc aproape 50 de titluri în limba română şi în alte limbi. Pe www.clcromania.ro se pot comanda 17 cărţi.

Spirit tolerant şi ecumenic, Richard Wurmbrand (1909-2001) a petrecut 14 ani în închisorile comuniste, fiind răscumpărat – în momentul în  care dictatura comunistă începuse să-şi vândă prizonierii politici – de către comunitatea creştină din Norvegia în anul 1964. Este una dintre primele victime ale comunismului care, asemenea lui Soljeniţîn, depune o mărturie împotriva abuzurilor din închisorile comuniste – în mai 1966 a denunţat regimul comunist în faţa Senatului american, datorită acestei atitudini fiind supranumit „Pavel de după Cortina de Fier“.

Şi dacă nu ar fi scris nici o carte, Richard Wurbrand rămînea o personalitate a României, respectată în întreaga lume, “înzestrat cu o forţă spirituală excepţională”, “marcantă figură de misionar creştin” şi “duhovnic atipic” (spune Dinu Gherman în Steaua, Nr. 1-2 / 2005, menţionînd despre o carte a lui Richar Wurmbrand: “Cu Dumnezeu în subterană lasă impresia de Pateric”).

Consider cuvintele lui Leonard Oprea (Meditaţiile lui Theophil Magus sau Simple Cugetări Creştine la Început de Mileniu III, Editura LiterNet, 2004), potrivite pentru a surpinde la final chintesenţa spirituală a celui care, precum Răstignitul altă dată, a fost în stare să-i iubească chiar şi pe torţionari:

“Richard Wurmbrand este un Sfînt.

Şi, ca orice Sfînt al mileniului III, n-a înfăptuit decît un miracol:

L-a iubit pe Domnul Dumnezeu Iisus Christos cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea lui, iubindu-şi astfel aproapele ca pe sine-însuşi.

Este acesta singurul miracol posibil şi suficient, în această lume a anului 2001, pentru a deveni un Sfînt?

Eu zic că da. […]

Poate că, într-o bună zi, măcar românii îl vor sfinţi pe Richard Wurmbrand, precum şi pe celălalt Sfînt autentic al acestor timpuri şi al lor, Nicolae Steinhardt.

Poate.”

Necrologul lui Wurmbrand, realizat de fiul său Mihai

Rev. Richard Wurmbrand, 91 de ani, autorul a 18 carti religioase de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, descriind viata sa si 14 ani in inchisori comuniste, a fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina, in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei, l-a cunoscut pe domnul Wolfkes, un tamplar german, care le-a pus in mana o Biblie.

Acest domn i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei cu inalta educatie sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale poporului evreu, Isus Hristos. Sabina si Richard, care s-au intalnit ulterior si cu alti crestini evrei, s-au convertit si au fost botezati. Ei au inceput sa frecventeze Misiunea Anglicana pentru evrei din Bucuresti, Romania. Mai tarziu, dupa incheierea unor studii, Richard, un orator carismatic, a fost ordinat intai ca si anglican, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost reordinat ca si pastor luteran. Unicul fiu al celor doi, Michael, s-a nascut in 1939.

Datorita faptului ca Romania a declarat razboi Angliei si celorlalte puteri occidentale, la incpeutul celui de-al doilea razboi mondial, pastorul englez anglican a trebuit sa paraseasca Romania. Rev. Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, plini de curaj si fara nici un resentiment, au continuat sa desfasoare o activitate misionara crestina ilegala, fara sa se gandeasca la bunurile pe care le aveau sau la familie. Au inceput sa scoata numerosi copii evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic in nenumarate adaposturi si au ajuns sa fie arestati de mai multe ori pentru activitate religioasa interzisa intr-un stat aflat in stare de razboi. Cel putin o data, daca nu de mai multe ori, au fost gata sa fie condamnati la moarte de catre tribunalul militar, care nu avea nici un pic de rabdare cu, sau intelegere pentru doi evrei deveniti crestini, impreuna cu alti evrei, si care desfasurau activitati religioase interzise, in timp ce Romania se afla in razboi.

Familia Wurmbrand, iubita si respecata de multe personalitati romane ortodoxe, a reusit sa fuga prin intermediul unui domn Lungulescu, editorul sef al celui mai raspandit ziar roman, Universul. Parintii Sabinei, doua surori si un frate au pierit in lagarele naziste. Isaac Feinstein, un misionar crestin evreu deosebit de eficient printre evreii romani, si cel care a jucat un rol important in convertirea sotilor Wurmbrand, a fost si el ucis de catre legionarii nazisti romani. Viata cuplului in acea perioada este descrisa in cartea lui Richard Wurmbrand numita Hristos pe calea evreilor. In scurta perioada cuprinsa intre sfarsitul celui de-al doilea razboi si tranzitia Romaniei spre comunism (1945-1947), Richard Wurmbrand a tiparit si organizat distribuirea ilegala a unui numar de un milion de evanghelii in limba rusa soldatilor rusi care ocupau Romania. A fost pastorul unei biserici compuse din 1000 de evrei convertiti la crestinism.

Imagine de la înmormântareIn februarie 1948, desi aflat sub protectia diplomatica a suedezilor, Richard Wurmbrand a fost rapit de pe strada de catre guvernul comunist si a disparut in reteaua de inchisori comuniste. In vederea unei judecati formale, el a fost intemnitat sub un nume secret, timp de trei ani, singur intr-o celula. Acolo, a fost torturat si ulterior condamnat la 25 de ani de inchisoare ca inamic al statului comunist. Procesul formal n-a avut loc niciodata, datorita faptului ca el a rezistat torturilor. El a petrecut 14 ani in temnitele comuniste, in doua etape: 1948-1956 si 1959-1964. Sotia sa, Sabina, a fost arestata si trimisa la munca silnica intre anii 1950-1953. Richard a reusit sa convinga cativa ofiteri securisti sa devina crestini.

In 1956, unul dintre acestia, domnul Sandu Franco, a obtinut in mod clandestin eliberarea sa din temnita, convingand unul din capii distrati ai Securitatii sa-si puna semnatura pe ordinul de eliberare. In 1964, crestinii luterani norvegieni impreuna cu crestinii evrei britanici au platit suma de $10.000 pentru rascumpararea sa si a familiei sale din Romania comunista. Doi dintre fratii sai si Iser Harel, un fost cap al serviciilor secrete din Israel au avut o substantiala contributie in eliberarea sotilor Wurmbrand. Cartile sale, Torturat pentru Hristos si Subteranele lui Dumnezeu descriu unele din detaliile de mai sus. Evenimentele care i-au adus recunoastere mondiala in lumea occidentala n-au fost culese si publicate in nici o carte si, de aceea, sunt prezentate aici. Ele releva minunata imbinare a credintei sale cu curajul si perspicacitatea sa cu care a fost inzestrat.

Familia Wurmbrand a sosit in decembrie 1965 in Oslo, Norvegia, si, fiindca nu intelegeau norvegiana, au vizitat, in prima lor duminica, Biserica Luterana Americana. Impresionati de libertatea de inchinaciune la care au asistat au plans intreg serviciul. Rev. Myrus Knutson, pastorul bisericii, profund impresionat de aceasta familie de refugiati, si-a deschis usa casei sale pentru a-i adaposti. in acelasi timp, acest pastor a verificat, prin ambasada SUA, veridicitatea relatarilor incredibile ale familiei Wurmbrand. “Demni de toata increderea!” a venit raspunsul. Ca urmare, Rev. Wurmbrand a fost invitat sa vorbeasca in fata membrilor bazei NATO adunati in cea mai mare capela din Oslo.

Pentru ca se puteau pune intrebari, capelanul, colonel Cassius Sturdy, l-a intrebat pe Pastorul Wurmbrand de ce occidentul nu ar trebui sa incerce sa coexiste impreuna cu comunismul.

Wurmbrand, intotdeauna dramatic in actiunile sale, s-a dat repede jos de pe podium, i-a smucit colonelului portofelul din buzunar si a zis: “Ti-am luat banii, banii tai sunt in buzunarul meu. Hai acum sa coexistam pasnic!” Apoi, a continuat, spunand:

“N-ar fi o problema pentru comunism sa coexiste, acum, dupa ce a ocupat jumatate de glob. Adevarul este ca, dupa cum nu exista leac impotriva cancerului, nu exista nici o solutie impotriva comunismului. Si tot asa, dupa cum nu ne putem multumi cu ideia ca trebuie sa ne resemnam in fata cancerului, n-ar trebui sa ne resemnam si cu ideia ca acest comunism n-are leac.”

Colonelul Sturdy s-a ridicat imediat in picioare si a zis:

“Domnilor, Wurmbrand este omul care ne trebuie! Hai sa-l trimitem in America ca sa le sterpeleasca portofelele tuturor simpatizantilor de stanga si sa le deschida ochii.”

S-a trecut de indata la colectarea unor fonduri si s-a stabilit un itinerariu pentru ca, peste o luna, Rev. Wurmbrand sa tina discursuri, in special in estul Statelor Unite.

Ajuns la New York, a constatat ca audienta era compusa din pacate numai din cativa militari adunati intr-o micuta capela. Dezamagit, Wurmbrand si-a programat biletul de plecare inapoi in Europa, considerand toata actiunea lipsita de orice succes. Inainte de a pleca insa, a fost invitat la Philadelphia, unde urma sa-si viziteze unicul prieten american pe care-l cunostea, un pastor evreu crestin. Acesta nu l-a incurajat de loc in ceea ce privea ramanerea definitiva in SUA, considerandu-l mult prea in varsta si prea slabit pentru a fi in stare sa pastoreasca o biserica.

“Nu vei fi in stare sa-ti castigi existenta”, au fost ultimele cuvinte ale prietenului sau. Richard l-a rugat sa-l plimbe putin prin centrul din Philadelphia si “s-a intamplat” ca tocmai atunci sa aiba loc acolo cea mai mare demonstratie impotriva razboiului din Vietnam, eveniment la care urma sa vorbeasca un pastor presbiterian, un partizan al miscarii de stanga. Oprindu-se sa asculte din curiozitate, Wurmbrand, indignat de ceea ce se spunea s-a repezit in fata, a pus mana pe microfon si, de la inaltimea staturii lui de aproape doi metri, a urlat cat il tineau puterile:

“N-ai nici o idee ce inseamna comunismul! Uita-te la mine, eu sunt doctor in comunism. Ca pastor crestin, locul tau ar trebui sa fie alaturi de victimele comunismului si nu alaturi de calaii care-i tortureaza.”

“Cum poti fi doctor in comunism?” i s-a replicat sarcastic.

“Uite diploma mea,” a raspuns Wurmbrand, si, desfacandu-si pana la brau camasa, le-a aratat tuturor cicatricele adanci de pe torace. Multimea a vuit uimita. A venit politia. L-au dat jos si l-au rugat politicos sa-si incheie camasa la loc.

Incidentul, desi petrecut foarte repede, a fost suficient pentru ca niste fotografi priceputi sa poata poza intamplarea dramatica si sa-l roage sa le dea niste interviuri.

A doua zi, toate ziarele importante din SUA aveau pe prima pagina imaginea pastorului care cu pieptul gol acoperit de cicatrice. A urmat o serie de interviuri si solicitari de discursuri. Wurmbrand si-a amanat plecarea si si-a mai prelungit sederea cu inca aproape doua luni in SUA. Din cauza solicitarilor, a urmat inca o prelungire de alte trei luni, timp in care a facut turnee si a tinut peste tot discursuri si conferinte.

Marturia sa din mai 1966 inaintea Subcomitetului de Securitate Interna a Senatului SUA, a devenit publicatia cea mai bine vanduta a Guvernului SUA pentru urmatorii trei ani. In noiembrie 1966, Richard, Sabina si Michael, care intre timp s-au stabilit in SUA, au inceput infiintarea misiunilor crestine pentru tarile comuniste. In 1990, misiunea a fost denumita Vocea Martirilor Inc., cu sediul in Bartlesville, director general actual Tom White, o organizatie mondiala care are ca tinta ajutorarea crestinilor persecutati de catre regimurile comuniste si evanghelizarea simpatizantilor de stanga. O atentie deosebita este acordata, acum cand regimurile comuniste au cazut, tarilor musulmane. Misiunea are filiale in peste 35 de tari din lumea libera. Rev. Wurmbrand a calatorit in toata lumea si a dat numeroase interviuri spectaculoase televizate. De exemplu, el a lasat-o pe Madeleine O’Hare, o ateista notorie, fara grai, atunci cand a intrebat-o, intr-un intervieu televizat in direct, daca cunoaste adresa vreunei societati de caritate ateiste, in timp ce lumea este plina de tot felul de societati caritabile religioase. Activitatea misiunii “Vocea Martirilor”, cat si discursurile reverendului Wurmbrand, au atras atentia lumii intregi asupra sortii triste si uitate a fratilor crestini de pe tot pamantul.

Mesajul lui Wurmbrand a fost intotdeauna: “Urati sistemul rau, dar iubiti pe cei ce persecuta si cautati sa-i convertiti la crestinism.” O credinta profunda, o minte ascutita si agerimea sa il prezinta pe Wurmbrand ca pe o persoana deosebit de placuta si calda. Principiul sau a fost: “Ajuta pe oricine si daruieste oricui iti cere.” Conducatori crestini din lumea intreaga au scris carti si au depus marturie despre el, numindu-l “martirul viu” si “Pavel al cortinei de fier.” Cateva din predicile sale au fost publicate in cartile Predicile izolarii solitudinii sau Atingand inaltimile.

Pana si dupa varsta de 85 de ani a continuat sa calatoreasca si sa tina discursuri. Dar in ultimii cinci ani a fost retinut la pat, datorita comotiilor numeroase si neuropatiilor de la picioare contractate in timpul inchisorilor, unde era nevoit sa stea mai mult in picioare si sa sufere de foame. A decedat in Torrance, CA, pe data de 17 februarie 2001, din pricina unei insuficiente respiratorii. Sotia sa, Sabina a decedat pe data de 11 august 2000. A ramas in urma fiul lor, Michael.

NOTĂ: Acest necrolog este preluat de pe situl Amintiri cu Sfinti.

Ferenc Visky – amintiri despre Richard Wurmbrand

Unul dintre oamenii care au suferit împreună cu Wurmbrand în temniţele comuniste a fost şi pastorul reformat Ferenc Visky. Acesta a publicat o carte cu amintirile sale din închisoare în care vorbeşte şi despre Richard Wurmbrand. Cartea se numeşte: 70 de povestiri despre puşcărie şi prietenie, fiind publicată în anul 2004 de Editura Aqua Forte-Koinonia, Cluj. Mai jos includem selecţiunile din carte legate de persoana lui Wurmbrand.

Adunaţi laolaltă

La începutul anilor de puşcărie, eram într-o celulă comună cu ceilalţi deţinuţi politici, mai târziu însă ne-au adunat pe toţi preoţii la un loc, fiindcă cei mai mulţi îşi continuau pastoraţia şi printre deţinuţi.

Odată, uşa celulei s-a deschis şi printre noi a fost azvârlit un bărbat înalt, doar piele şi os. S-a uitat în jur şi a spus apoi, fără teamă:

- Fraţilor, Domnul îşi adună iar poporul Său.

Era Richard Wurmbrand. Se potrivea cu greu şabloanelor la îndemână, nu doar prin statura înaltă, ci şi prin alcătuirea sa spirituală. Cunoştea toate închisorile mai mari ale României. Nu toată lumea vorbea admirativ despre el, dar doar acela să arunce asupra lui piatra dogmaticii, a rasismului său a oricărei alte teorii, care a trecut prin bolgiile închisorilor, de la Jilava, prin Piteşti, până la Gherla.

S-a împlinit oare, profeţia lui Richard? Români, unguri, saşi, evrei, evrei creştinaţi, reformaţi, ortodocşi, catolici, evanghelici, greco-catolici, unitarieni, reprezentanţi ai unor confesiuni mai restrânse, monahi şi mireni, la etajul al II-lea din aripa veche a închisorii de la Gherla, într-o singură celulă. Prilej mai bun nici că se putea.
Casa rugăciunii, iată.

Omul cu cartea

La începutul anilor patruzeci, colegii mei preoţi mi-au relatat că, la conferinţa internaţională organizată la Sinaia de către Consiliul Mondial al Bisericilor, le-a atras atenţia un bărbat evreu, înalt, uscăţiv, cu ochii aprinşi, care se proclama discipol al lui Isus. Avea în permanenţă asupra lui o carte uriaşă, Biblia, care însă se deosebea considerabil de Scripturile obişnuite, întrucât posesorul ei pusese să fie legate, de fiecare pagină, câte două-trei foi goale, care apoi au devenit doldora de însemnări, texte explicative, note. Cu noştea Biblia aproape pe dinafară, şi în ebraică, şi în greceşte. Tovarăşii mei, cu care am fost condamnat ulterior în cadrul aceluiaşi proces, au mai aflat despre el că trăia în Bucureşti, ca pastorul conducător al unei comunităţi iudeo-creştine. Imediat după conferinţă, i-au făcut o vizită la reşedinţa sa din capitală. De atunci, am urmărit cu atenţie destinul acestui bărbat deosebit. Nu mult după aceea, după cel de-al doilea război mondi al, am aflat că fusese arestat. S-a trezit în mine dorinţa de a-l cunoaşte şi personal. Zilnic îl rugam pe Stăpânul Lumii să-mi facă posibilă întâlnirea cu omul cu cartea.

Dumnezeu mi-a ascultat ruga.

Amurgul capitaliştilor

Toată viaţa, Richard a căutat răspunsul la o singură întrebare: cum ar putea fi el omnifăcătorul tuturor lucrurilor, ca să mai atragă pe câte cineva de partea Aceluia căruia îi aparţinea el însuşi, din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată tăria.

La începutul regimului sovietic, preoţii îşi puteau îndeplini din ce în ce mai greu slujbele de zi cu zi. Cu o energie ce părea nemărginită, Richard căuta modalitatea prin care, dejucând vigilenţa cenzurii comuniste, să-şi poată publica scrierile.

Una dintre cărţile sale a părăsit tipografia sub următorul titlu: „Hristos îi alungă pe capitalişti din templu.” Coperta colorată ilustra convingător scena evanghelică, adaptată la exigenţele vremii. Cartea era cumpărată deopotrivă de credincioşi şi necredincioşi. Doar că atunci când lectorul ingenuu ajungea la sfârşitul cărţii, se pomenea că Isus, Cel ce îmbrăţişase cauza celor sărmani şi obidiţi, îi alunga din templu şi pe comunişti, ba chiar şi pe creştini, cu biciul, fiindcă noi cu toţii am pângărit şi pângărim Templul lui Dumnezeu.

Ospăţul lui Belşaţar

viskyLa începutul ocupaţiei sovietice în România, comunismul se străduia să-şi mărească şi să-şi consolideze influenţa politică, în 1949, capii tuturor confesiunilor din ţară au fost invitaţi la o consfătuire în sala Marii Adunări Naţionale. Prezenţa patriarhului, a mitropoliţilor şi episcopilor, a conducătorilor bisericilor protestante era obligatorie. Postaţi sub un imens portret al lui Stalin, vorbitorii asigurau noul regim politic de nemărginita lor loialitate. Supralicitând, îl proslăveau pe Stalin, lăudându-1 entuziasmaţi ca pe vremea pro fetului Daniel, la marele ospăţ al regelui Belşaţar, când erau preamăriţi noii zei de aur şi argint, aramă, fier, lemn şi piatră. Au fost evocate până şi vasele de aur şi argint furate din Templul de la Ierusalim, locus-urile cele mai sacre ale Scripturii, ca să poată curge cât mai împlinit şuvoiul decla raţiilor de fidelitate: regimul sovietic, se zicea la marele ospăţ din Bucureşti, e întru totul biblic, deoarece înfăptuieşte împărăţia lui Dumnezeu pe care loan Botezătorul şi însuşi Fiul lui Dumnezeu o anunţaseră încă de-acum două mii de ani. Umbra secerei şi a ciocanului s-a proiectat pe crucea din Golgota. Fiecare creştin al ţării putea să afle din chiar gura profeţilor, în direct pe calea transmisiei radio, că societatea fără clase este însăşi împărăţia lui Dumnezeu. Graţie marelui şi gloriosului tovarăş Stalin, precum şi bunăvoinţei clasei muncitoare, s-a înfăptuit visul de milenii al omenirii, paradisul, egalitatea fiecărui individ. A sosit vremea răsturnării capitaliştilor, a exploatatorilor, aşadar: sus! în deplină unitate, fiindcă în curând porţile iadului vor fi zăgăzuite!

În sală era şi Richard şi împreună cu el, soţia lui, doamna Sabina. Ascultau, tăcuţi, entuziastul potop de vorbe. Doamna Sabina a vorbit prima:

- Richard, tu cât ai să mai rabzi pângărirea chipului lui Isus?

- Dacă iau cuvântul, tu nu vei mai avea soţ – i-a răspuns Richard.

- Nici nu am nevoie de un soţ laş – i-a întors-o pe loc femeia.

Richard s-a ridicat, s-a dus la microfon şi a mărturisit numele lui Hristos, Singurul căruia i se cuvine toată lauda, gloria şi preamărirea, în cer şi pe pământ.

Când a isprăvit, pentru câteva momente s-a aşternut o linişte deplină. După care s-a iscat o mare tulburare, microfonul a fost deconectat ca nu cumva să-şi mai continue discursul, iar transmisia radio a fost întreruptă cu stângăcie.

Am ascultat şi eu transmisia pe radioul meu…

Deşi emisia a fost întreruptă, s-a mai auzit o clipă marea gălăgie, grăbita şi confuza delimitare a celor peste patru mii de capi bisericeşti de bărbatul cel temerar.

Mărturisirea şi dezlegarea păcatelor

În celula noastră exista un singur deţinut care, înainte de arestare nu era preot. Un „bob” de drept comun, între cei politici: drept pentru care el a fost numit şeful de cameră. Printre sarcinile sale se număra şi aceea de a ne ţine sub observaţie şi de a duce despre noi ştiri celor care n-au încetat nici în timpul detenţiei să ne chinuiască cu interogatorii şi umiliri. Savura, în mod vădit, şefia şi îi ţinea la curent pe comanditarii săi cu tot ce se întâmpla în celulă. Toţi îl dispreţuiau, nimeni nu vorbea cu el. în ce mă priveşte, n-am fost dispus să renunţ la el, am avut chiar mai multe tentative de a mă apropia de fiinţa umană care se ascundea în locul cel mai tăinuit al sufletului său. Prietenia noastră însă n-a durat mult.

Regula nescrisă a vieţii de puşcăriaş este „ajută-te pe tine însuţi”. Deţinuţii îşi peticeau lenjeria zdrenţuită, jachetele destrămate cu fâşii de pânză înguste, sfâşiate din cearceafuri ori feţe de pernă.

Fireşte, acest procedeu era strict interzis, însă nu putea fi împiedicat, fiindcă era greu de verificat. Eu eram un băiat atât de cuminte, încât nu m-au pretat niciodată la comiterea cu premeditare a groaznicului păcat al furtului. Odată însă, nevoia m-a determinat şi pe mine să cedez ispitei. Am şterpelit câţiva centimetri dintr-o faţă de pernă pe care n-o folosea nimeni. Amicul şef de cameră, pe care-1 păstoream cu vrednicie, m-a surprins, nu ştiu cum, asupra faptului. Nădăjduiam de la el oarecare cruţare, însă el a prins, nu-i aşa, un peşte mare şi nici prin gând nu-i trecea să-i dea drumul. A declarat, în faţa a 70-80 de preoţi: „Făţarnicul de Visky a furat din bunul statului, de aceea îşi va primi pedeapsa cuvenită”.

Nu de izolator m-am speriat, ci mai degrabă de faptul că am adus pângărire numelui Domnului. Acest gând mă chinuia cumplit. Aş fi preferat să mor. Imploram cu disperare: „Omoară-mă, Doamne! Am întinat numele Tău în faţa atâtor oameni care au auzit de Tine şi din gura mea!”… Am devenit deodată plin de căinţă şi dor de moarte. Cel mai greu îmi purtam ruşinea faţă de fraţii mei: eram în aceeaşi celulă cu preoţi care-mi erau apropiaţi, cu trei studenţi la teologie, cu un protopop unitarian, ba chiar şi cu profesori de la teologie.

În această stare de spirit bulversată, m-am de cis să mă mărturisesc: m-am dus la Richard, cu gând să găsesc vindecare pentru sufletul meu.

Mi-am deplâns păcatul în faţa lui şi am aşteptat declaraţia iertării venite de Sus. Richard nu s-a lăsat prea mult aşteptat şi a zis:

- Autorităţile te-au răpit de lângă familie, ţi-au luat totul, te-au privat de libertate condamnându-te la 22 de ani de muncă silnică şi temniţă grea, iar tu eşti acum, aici, în văzul tuturor, amărât pentru o fâşie de cârpă. Dar faptul că sunt oameni care din pricina ta sunt pe calea pierzaniei şi nu pot să audă de la tine evanghelia eliberării, nu te doare? Te frământă o pocăinţă falsă! Ar fi trebuit să furi faţa de pernă cu totul şi s-o împărţi cu alţii! De asta să te căieşti, că n-ai procedat aşa!

Atunci l-am înţeles pe Sfântul Augustin: e înşelătoarea pocăinţa în care nu ne doare păcatul comis împotriva lui Dumnezeu, ci e vătămat orgoliul nostru demascat şi atât de preţuita noastră pietate.

Episcopul şi preotul său

Richard a apărut pe neaşteptate la episcopul evanghelic, un sas din Sibiu, pentru spovedanie. A păşit în birou cu angoasă. Episcopul 1-a primit cu o explozie de bucurie, s-a ridicat de pe scaun şi i-a zis:
– Ce bine, Richard, că ai venit! Mă apasă un păcat greu şi aş vrea să ţi-l mărturisesc.
Şi episcopul a înşirat nişte păcate, tocmai pe acelea pe care voia Richard să i le mărturisească.

Nimeni

Comunitatea lui Richard s-a străduit să se pregătească din timp pentru ocupaţia sovietică. Au pregătit Biblii şi foi volante în limba rusă, ca să le distribuie printre soldaţi. Richard, care vorbea multe limbi, ştia şi ruseşte, în ultima etapă a războiului şi în perioada imediat următoare, la slujbele lui s-au perindat şi soldaţi ruşi, graţie dis­tribuirii curajoase şi perseverente a scrierilor.

Unul dintre soldaţi – să-l numim Ivan – a dovedit în scurt timp credinţă profundă şi înţelepciune. Citea cu sârguinţă Scripturile şi, cu zelul neofitului, ţinea la păstorul său sufletesc. Odată, Richard l-a întrebat:

- Ce crezi tu despre mine, Ivane?

Acesta i-a răspuns:

- Chiar azi am citit în Scriptură cuvintele apos tolului Pavel: „Cine este Apollo? Şi cine este Pavel? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul… Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească, aşa că nici cel care sădeşte, nici cel care udă nu sunt nimic”. Dacă ei nu contează, atunci ei sunt nimeni. Iar dacă şi Pavel şi Apollo sunt nimeni, atunci ce altceva aş putea eu crede despre fratele meu?

- Tu, Ivane, ai devenit într-un timp atât de scurt un credincios adult – a zis Richard, îmbrăţişându-şi copilul major.

Binţi

Timp de şase ani, în puşcărie, am trăit cu convingerea că familia mea, soţia şi copiii, au rămas în satul în care i-am lăsat pe 28 mai 1957, în noaptea celei de-a doua zi a Rusaliilor. N-am primit, niciodată, nici o veste despre ei. Nu-mi puteau trimite vreun pachet, ori scrisori, fiindcă eu n-aveam drept la ele. Cei cu condamnări de peste douăzeci de ani n-aveau drept de lucru, astfel că nu li se cuvenea nici pachetul lunar, de cinci kilograme, de acasă, în al şaptelea an de detenţie am aflat, în sfârşit, de la un preot unitarian readus la Gherla de undeva de la Canal ori din Deltă, că soţia mea, împreună cu cei şapte copilaşi (primul născut avea unsprezece ani), au fost deportaţi în Bărăgan.

Binţi, soţia lui Richard, care a stat şi ea doi ani la închisoare, era foarte preocupată de soarta celor prigoniţi. Vestea arestării noastre s-a răspândit pe calea undelor radioului Europa Liberă.

Binţi a decis că va organiza supravieţuirea familiei mele. Persoane necunoscute din Constanţa şi Bucureşti i-au căutat în pustietate, ajutându-i cu medicamente şi hrană. Severa supraveghere oficială a celor cu domiciliu forţat a îngreuiat teribil misiunea dar ei, îngerii trimişi de Binţi, au găsit întotdeauna posibilitatea de a lua legătura cu ai mei.

Când au putut părăsi cătunul-lagăr, întrucât nu aveau unde să se ducă, Binţi le-a oferit locuinţa lor din Bucureşti, să aibă un adăpost până se va contura ceva. Când, în sfârşit, şi-au găsit locul într-un cătun de lângă Satu-Mare, în care era preot fratele meu mai mare, Binţi le-a dat din casă tot ceea ce, gândea ea, poate folosi unei familii care nu are nimic. Le-a dat până şi butelia, în ciuda protestelor alor mei.

-O fac pentru mine, pretindea Binţi, citându-l pe preotul Isaia: „Când dai ultima ta îmbucătură celui flămând, atunci se va naşte din întuneric lumina ta”.

La penultima îmbucătură încă nu, zicea ea, doar la cea din urmă.

Legende si povesti

Comunitatea bucuresteanã a lui Richard a trezit interesul multora. Unii gãseau în ea atmosfera intimã a caselor de initiere, altii considerau cã în ea se oglindeste stilul de viatã al primelor comunitãti protocrestine.

Cu prilejul unei slujbe, în auditoriu s-a asezat si un cunoscut fabricant de postav. Richard vorbea tocmai de nemãrginita grijã a lui Dumnezeu faţã de noi, pomenind si de vrãbiile din evanghelii pe care Domnul Lumii le stie, pe fiecare, când musafirul a intervenit pe neasteptate:

- Dumnezeul dumitale, atât de grijuliu, îsi ţine slujitorii în haine atât de ponosite?

- Dumnezeul meu, a rãspuns fãrã pic de surprindere pastorul, fãrã nici o poticnire, i-a poruncit demult fabricantului aici de fatã sã-mi trimitã stofã pentru un rând de haine noi, dar acest fabricant nici pânã acum nu s-a supus poruncii.

* * *
Richard nu rãbda în comunitatea lui legiferãrile obtuze. I s-a raportat odatã cã unul din enoriasii lui, în tainã, fumeazã, ceea ce nu se obisnuia în acea comunitate. S-a si întrunit de îndatã consiliul parohial, care a decis excluderea bãrbatului cu pricina. Înaintea luãrii deciziei finale, a fost citat si vinovatul. Când a început interogatoriul, Richard a scos din buzunar un pachet de ţigãri, si-a aprins tacticos una si, spre uluiala bãtrânilor comunitãţii, a început sã pufãie. Din excludere nu s-a mai ales nimic.

(Conform altei varinate, bãrbatul respectiv a izbucnit în plâns în faţa presbiterilor.)

* * *

De pe o stradã vestitã a Bucurestilor, Sabina a cules într-o zi o fatã si, de comun acord cu Richard, au primit-o în casa lor. O vreme, fata a ajutat la bucatarie si la curãtenie, dar dupã câteva sãptãmâni a fugit. Si a luat cu ea din casã tot ce s-a putut lua. Peste câteva luni, s-au reîntâlnit cu protejata lor. Sabina, pe care sotul o alinta “Binţi”, a vãzut cã fata era îmbrãcatã cu rochia ei si purta în picioare pantofii ei. A salutat-o, apoi înainte ca ea sã apuce sã zicã ceva, i-a spus: “Nu tu mi-ai furat rochia, ci eu ti-am dat-o”.

Cântecul Mariei

Richard nu era entuziasmat de organizarea disciplinară a bisericilor istorice de dinaintea Reformei. Personajele sale favorite din istoria bisericilor erau, pe lângă Luther şi Calvin, Sfântul Augustin şi Sfântul Francisc din Assisi. Se referea cu plăcere la ei şi, în predicile sale evoca nu doar gândirea acestora ci, adesea, şi felul lor de viaţă, îi plăcea să-şi condimenteze din belşug spusele. Se ştia că dispune de o colecţie de ilustraţii cuprinse în patruzeci de mii de plicuri ordonate cu grijă.

Din concepţiile lui Calvin le aprecia pe cele privitoare la liberul arbitru şi la dubla predestinare, dar teologul lui favorit rămânea tot Martin Luther. Era de acord cu îndemnul lutherian: „Îndrăzneşte să păcătuieşti” şi propovăduia că iubirea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui nu pot fi supra licitate. Atracţiile ori simpatiile teologice nu-l împiedicau în critica obiectivă a protestantismului.

Cu interpretarea abuzivă a expresiei „sola fide”, cu poveştile de adormit copiii despre mântuirea printr-o credinţă lipsită de viaţă, cu astea sunt îndopaţi credincioşii – aşa şi-a început, îmi aduc aminte, una din predici. Considera o exagerare modul în care protestantismul o tratează pe Maria, protestanţii pomenind-o pe Maica Domnului eventual în înjurături, cu toate că dacă adoraţie poate nu, dar respect profund tot ar merita.

Sărbătoarea păcii, în închisoare, era Crăciunul. Până şi gardienii păreau vrăjiţi de sărbătoarea nopţii în care s-a născut Mântuitorul. Românii cântau colinde, ungurii, nemţii cântau de-ale lor. Richard s-a postat la capătul mesei lungi din celulă şi a cântat, în ebraică, cântecul Mariei, „Magnificat”. Nuanţat şi dramatic, cu sacră ardoare şi cu gingăşie, revoltat şi triumfător. Era darul lui de Crăciun pentru adoratorii Sfintei Fecioare.

Cu alt prilej, ne-a cântat şi Cântarea Cântărilor, de la un capăt la altul, în ebraică. Ca un îndrăgostit despre iubirea lui, cu un dor inimitabil.

Dispretuia profund sectarismul mãrginit, dar deopotrivã si clericalismul arogant, gol, dornic de putere, rupt de izvorul originar.

“Marx e si el produsul preotilor”, ne declara, în celulã. Avea chiar o istorioarã despre asta, cu care-si sustinea afirmatia:

În timpul sederii la Londra, viitorul autor al Manifestului Comunis s-a dus la preot sã-i anunte decesul bãietelului sãu. Preotul si-a notat datele si i-a comunicat suma cheltuielilor de înmormântare.

- Mai aveti ceva sã-mi spuneti? a întrebat pãrintele cutremurat de durere. Fãrã urmã de compasiune, preotul i-a zis:

- Nu, asta e tot.

S-a convertit Wurmbrand la ortodoxie? Mărturia fiului său Mihai

Unul dintre subiectele fierbinţi legate de persoana pastorului Richard Wurmbrand este acela legat de zvonul prezentat drept “certitudine” în anumite medii, cum că spre sfârşitul vieţii acesta s-ar fi convertit la ortodoxie. Acest zvon a apărut imediat după clasarea lui pe locul cinci în cadrul concursului Mari Români, situaţie care imediat a trezit se pare dorinţa multora de a şi-l revendica pe surprinzătorul evreu creştin. Am primit din partea domnului Mihai Wurmbrand un material prin care acesta aduce lumină asupra multor “mituri” false referitoare la tatăl său, răspândite de alţii cu bună ştiinţă. Vă prezentăm mai jos acest material, nu fără a-i mulţumi domnului Mihai Wurmbrand pentru eforturile domniei sale.

Despre o presupusă trecere la ortodoxie a Pastorului Luteran Richard Wurmbrand

Fiind singurul fiu al lui Richard Wurmbrand şi, ajungând prin bunăvoinţa Providenţei la vârsta de 70 de ani, deşi părinţii mei şi cu mine am trecut prin multe peripeţii unice, rămân totuşi încă uimit de zvonurile despre o presupusă convertire sau trecere la ortodoxie a lui Richard Wurmbrand,  care încă apar pe tot felul de publicaţii din Romania, după alegerea sa printre primele zece personalităţi ale istoriei României, în cadrul concursului Mari Români din 2006. Există persoane în România care nu se pot împăca cu gândul că un evreu-creştin, născut în România, a putut deveni o personalitate marcantă a acestei ţări.

Richard Wurmbrand, decedat în 2001 a locuit în ultimii 10+ ani ai vieţii în casa mea proprietate personală şi a zăcut la pat sub îngrijirea mea şi a unor ajutoare 24 de ore din 24 în ultimii patru ani din viaţă. Motivul pentru care  i-am pus casa la dispoziţie  şi m-am mutat în alt apartament cu chirie a fost ca să fiu cu părinţii mei o bună parte din zi, casa oferind nu numai condiţii pentru mulţii vizitatori pe care părinţii mei îi primeau înainte de a cădea bolnavi dar şi facilităţi de birou pentru mine. Am colaborat zilnic cu tatăl meu în aceeaşi organizaţie, numită în prezent Voice of the Martyrs (Vocea Martirilor) iniţiată de familia noastră, fără întrerupere de la venirea sa în America şi până la îmbolnăvirea care l-a răpus la pat, deci vreme de peste 30 de ani. Richard Wurmbrand care a fost un om animat de o profundă înţelegere şi dragoste creştină interconfesională, nici în aceşti ani şi nici înainte nu s-a declarat vreodată interesat să devină ortodox. El a fost iniţial hirotonisit în confesiunea Anglicană şi mai târziu în confesiunea Luterană, rămânând un pastor luteran până la sfârşitul vieţii.
familiaw
Zvonul despre o presupusa convertire la ortodoxie, petrecându-şi ultimile zile într-o mănăstire ortodoxa din America, a apărut mai întâi întrun forum al publicatiei Formula AS.  În ultimii 6 ani de viaţă, tatăl meu nu a călătorit nicăieri în altă parte decât cu ambulanţa la un spital din apropiere. Când am dovedit imposibilitatea acestei gogoriţe, iată că o altă publicaţie notorie, anume Academia Caţavencu, a schimbat circumstanţele şi a “plasat” convertirea la închisoarea Târgu Ocna prin anii 1951-52. Nici aceasta nu a avut loc.

Am răspuns publicaţiei Academia Caţavencu precum urmează:

“În Rezistenţa din Minţi, A.C., nr. 822, ziaristul Alexandru Cautis face afirmaţii, obţinute din auzite, eronate sau nedocumentate judicios despre  pastorul luteran Richard Wurmbrand, un evreu-creştin închis timp de 14 ani în închisorile comuniste române şi decedat în anul 2001. Neavând dreptul la replică, fiind singurul său fiu, am cumpărat acest spaţiu limitat. Conform autorului, Richard Wurmbrand s-ar fi clasat pe locul 3 la concursul “Mari Români.” E o altă eroare. De fapt s-a clasat pe locul 5! Autorul descrie că ar fi ieşit din închisorile comuniste “creştin ortodox” cerând, pe când se afla într-o celulă din închisoarea  comunistă Târgu Ocna, conform unui “martor” încă în viaţă, doctorul Lefa, care era închis ca legionar, să fie botezat, “după religia ortodoxă.” Ortodoxia nu este o religie ci numai o confesiune din cadrul religiei creştine. Richard Wurmbrand, o persoană publică în România pre-comunistă,  după ce a ajuns în Vest în 1965 şi până la moartea sa, timp de 36 de ani, a predicat Evanghelia, fiind o personalitate cunoscuta pe 5 continente, publicând cărţi care au fost traduse în 85 de limbi. Mulţi “colegi” de puşcărie au publicat în străinătate sau chiar în România amănunte despre el. Înaintea acestui concurs din 2006 nu a apărut nimic în scris despre o asemenea presupusă convertire şi botez la ortodoxie. Cea mai bună dovadă totuşi de cât de neverosimilă este această “noutate” provenită conform autorului de la dr.Lefa, este chiar cartea autobiografică a dr.Aristide Lefa, tipărită în 1998: Fericiţi Cei Ce Plâng, apărută la Editura Eminescu, unde îşi descrie activitatea ca doctor-puşcăriaş la Târgu Ocna. Deşi Richard Wurmbrand este menţionat pe larg şi nu necesar pozitiv, absolut nimic despre o presupusă convertire la ortodoxie. Mihai Wurmbrand”

Din păcate Academia Caţavencu a refuzat să-mi permită cumpărarea unui spaţiu să public acest răspuns. De aceea textul de mai sus l-am publicat într-un spaţiu publicitar din Evenimentul Zilei. Nu-l învinuiesc pe dr.Lefa pentru primitivismul din frageda tinereţe când credea în gogoriţele mişcării legionare, cea care urma să facă România “precum soarele sfânt de pe cer” prin eliminarea “jidanilor.” Îmi pare bine că în mod consecvent şi curajos a supravieţuit torturilor comuniste şi ca este sănătos. Dar iată că are 84 de ani şi scrie articole pe web din care reproduc mai jos.

Iată doar câteva afirmaţii ale dr.Aristide Lefa, preluate de pe pagina de internet  http://www.miscarea.net/1-cine-au-fost-victimele.htm:

Citându-l pe Moţa: “Declarăm în faţa lui Dumnezeu şi a Istoriei că violenţele noastre au fost totdeauna de apărare şi legitim răspuns împotriva ilegalităţilor şi a violenţelor ce revin în întregime inamicilor noştri”

Iar la http://pages.prodigy.net/nnita/permanente.html găsim:

“Cea mai mare parte a evreilor de astăzi nu au sânge semit, cu excepţia evreilor sefarzi, foarte reduşi numeric. Restul sunt chazarii aschenazi, un trib turco-mongol din regiunea dintre Marea Neagra şi Marea Caspică.”

“Naţionalismul autentic în România a fost cel al Mişcării Legionare. Încă de la apariţia ei în anul 1927, s-a pus de bunăvoie sub ascultarea şi trăirea credinţei în Iisus Hristos şi sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, conducătorul oştilor cereşti şi învingătorul asupra lui Lucifer. Doctrina legionară şi-a propus să creeze un nou tip de om care să trăiască în spiritul creştin şi să jertfească pentru neamul său tot ce are mai de preţ.”

La vârsta de 84 de ani dr.Lefa a rămas la aceleaşi convingeri ca atunci  când era un puşti, fără cel mai mic simţ critic în faţa criminalităţii dovedită de istorie a acestei doctrine şi mişcări antisemite. Las cititorul să judece logic dacă este cazul să dea crezare cuiva care crede în originea turco-mongolă a evreilor şi în relaţia sa directă cu Arhanghelul Mihail, înger despre care scrie Biblia, spre nefericirea tuturor antisemiţilor, s-a arătat evreului Daniel.

În plus eu nu am fost şi nu sunt ortodox ci timp de 40 de ani, locuind în America am fost membru în diverse biserici luterane. Soţia sau copii mei nu au fost şi nu sunt ortodocşi. Pe preotul Calciu l-am cunoscut bine, am corespondat şi am fost prezent la fiecare vizita facută tatălui meu. Preotul Calciu, în timpul vieţii sale, nu a făcut niciodată vreo afirmaţie despre o posibilă convertire a tatălui meu.

O alta anecdotă falsă despre tatăl meu, apărută prin presa română, are ca subiect o presupusă dăruire de streptomicină, în închisoarea din Târgu Ocna, din partea legionarului Gafencu către tatăl meu, cadou care i-ar fi salvat viaţa. Adevarul îl cunosc înedeaproape şi este exact contrariu, cele scrise mai jos fiind probate graţie documentelor din fosta securitate comunistă, recent făcute publice.

Aşa se întâmplă că în mod neaşteptat cunosc din prima mână şi foarte personal circumstanţele primirii de către tatăl meu a 4-5 flacoane de streptomicină, dar nicidecum din partea lui Gafencu sau oricarei alte persoane dinlăuntrul închisorii Târgu Ocna. Acest medicament tatăl meu l-a primit direct dela mine.  Iată cum stau faptele: În anul 1951 pe când mama mea era închisă la canal iar tatăl meu la Târgu Ocna eu aveam 12 ani. Locuiam în casa care încă nu fusese confiscată şi câteva persoane se organizaseră şi aveau oarecum grijă de mine în timp ce eram la o şcoală elementară. Aceste persoane erau foşti colaboratori intimi ai părinţilor mei în lucrarea misionara făcută cu sprijin din Norvegia şi Elveţia între 1945-1947.  În foametea din 1946 de exemplu tatăl meu organizase o cantină unde primeau măcar o masă pe zi un număr de 1000 de persoane. Două dintre aceste persoane din jurul meu rămăseseră pastori în biserica luterana fondată de tatăl meu pe strada Olteni, în prezent strada este aproape în întregime demolată. De la doi deţinuţi care au fost cu el într-o dubă cu care fusese luat la proces în 1950 ştiam că este în ultimul stadiu de tuberculoză şi nu va avea mult de trăit. Persoanele din jurul meu, bineînţeles în numele meu au făcut cerere catre Ministerul de Interne ca să-i pot trimite tatălui meu medicamente precum streptomicină şi Pas.

Neaşteptat, prin iarnă, la sfârşitul lui 1953 sau începutul lui 1954, tatălui meu i s-a permis singurul vorbitor pe care l-a avut în 14 ani de puşcărie comunistă.  Aceste vorbitoare, am aflat mai târziu, au fost permise se pare numai pentru că soţia fostului preşedinte Roosevelt a vizitat România. Ea era o socialistă activă în cauza drepturilor omului din închisori şi cine ştie ce le-o fi spus autorităţilor. Tatăl meu a avut permisiunea să scrie o carte poştală de 10 rânduri familiei, în care, profitând de anafalbetismul gardienilor  a semnat “Richard Wurmbrand Acrostih.” Noi, adică şi eu dar şi persoanele mature din jurul meu, când am primit cartea poştală ne-am prins că în acrostih se putea citi “medicament.”

Mama mea, având domiciliu obligatoriu în Bucureşti după ce fusese închisă la Canal, nu avea cum să meargă aşa că eu am călătorit noaptea, cred că prin gara Adjud, până la Târgu Ocna, împreună cu o prietenă de-a mamei mele, aducând câteva sticluţe cu streptomicină, poate şi cu pilule Pas, obţinute cu greu sacrificiu prin cunoştinţe, cât şi un pachet cu marmeladă, unt, pâine. Am intrat singur în incinta închisorii, o curte cu un caldarâm cu pietre mari, între  două porţi enorme, precum la un castel medieval, unde erau cam 10 gardieni-militieni. Între aceste două porţi şi două rânduri de mese, de la distanţă am văzut capul tatei prin vizetă. Tata a întrebat unde este mama, cum de n-a venit?  Înainte de a putea da vreun răspuns, gardianul a strigat, “n-ai voie să întrebi de familie!” Chiar dacă aş fi putut răspunde fusesem instruit bineînţeles să nu spun că mama a fost arestată sau că are domiciliu obligatoriu. Am îngânat că mama te iubeşte sau aşa ceva. Tata m-a întrebat dacă ştiu dacă a fost condamnat şi la cât? Din nou gardianul a strigat, “nu poţi întreba despre caz!” Tatăl meu a început să-mi spună, “să ştii Mihai că avem în cer un Dumnezeu care ne iubeşte, să crezi în El” la care din nou gardianul a strigat: “n-ai voie să vorbeşti religie aici” şi a închis vizeta. Tot “vorbitorul” a durat mai puţin de 2-3 minute. Bineînţeles, eu fiind un copil prost îmbrăcat, fiind şi iarnă, dârdâiam incontrolabil. Apoi au luat tot conţinutul pachetului şi l-au vărsat într-o hârtie de ambalaj, au amestecat marmelada, untul, pâinea, brânza, nucile, sticluţele de streptomicină, pilulele de Pas sau aspirină şi au făcut un fel de terci şi l-au luat. Streptomicina a ajuns la tatăl meu dar nu a folosit-o ci, aşa cum am aflat ulterior (nu dela tatăl meu ci mai întâi dela un legionar care ne-a vizitat după eliberare, al cărui nume dacă-mi amintesc corect era Samoilă) a dat-o altora. Nu lui Gafencu ci unui tânăr legionar. În aceeaşi zi am luat trenul şi m-am întors la Bucureşti.  Deci această streptomicină eu personal am dus-o la Târgu Ocna, eu am fost sursa imediata a acestui medicament, considerat pe vremea aceea un medicament miraculos, bun la orişice.

Până de curând pentru povestea de mai sus în afară de mine a mai existat o altă persoană martoră care a descris oarecum  aceste întâmplări. Doamna  care m-a însoţit la Târgu Ocna, după ce a plecat din România a scris o carte în Franţa în care, puţin înainte de moartea ei prin 1979, descrie într-o pagină eforturile depuse de catre prietenii părinţilor mei de a obţine această streptomicină. Ceilalţi care au participat la aceasta sunt decedaţi. Totuşi mirabile mirabilis, datorită kilometrilor de dosare ale fostei securităţi care au fost mai mult sau mai puţin deschise, fără ca eu să cer măcar, am obţinut copia unui document pe care l-am primit dela cineva care a studiat dosarele  din Ministerul Afacerilor Interne care arată cum în 1951, oamenii din jurul meu, bineînţeles în numele meu, într-adevăr făcuseră cerere să parvină medicamentul acesta tatălui meu. Există o alta poveste despre un cadou din partea lui Gafencu către tatăl meu, constând în două cuburi de zahăr, povestire care apare în cartea tatălui meu, Cu Dumnezeu in Subterana, o carte pe care a scris-o şi publicat-o în Anglia, în primul an după ce a ieşit din România. Nu este vorba de nici o streptomicină.

Apelez la logica cititorilor. Majoritatea legionarilor erau în puşcării încă dinainte de 1941. Când au venit comuniştii în 1948 au mai arestat toate rudele lor până la al treilea grad. Tatăl meu datorită activităţii sale, cunoaşterii atâtor limbi străine, a avut incredibil de multe conecţii solide în ţară şi străinătate, conecţii care au rezistat la toate intemperiile sociale până la moartea sa şi aceasta dovedeşte că nu a dezamăgit oamenii cu schimbări bruşte de caracter sau reprezentări neadevărate. Cei din jurul său chiar şi după câţiva ani de comunism încă aveau conecţii cu creştini din ţările scandinave mai ales, cât şi acces la surse de bani.  De unde ar fi avut bietul Gafencu sau vreun alt legionar pe careva sa-i poarte încă de grijă? Din poveştile mamei mele ştiu că a stat închisă la canal cu o doamnă Gafencu dar nu ştiu dacă şi ce fel de rude erau. Deci este extrem de îndoielnic ca legionarul Gafencu să fi avut o sursă independentă de streptomicină.

Un alt legionar, Ianolide, în scrieri care au apărut postmortem de origine nedocumentabilă, de asemeni  publicate de un grup cu un program ultranaţionalist, după concursul Mari Români descrie pe larg presupuse discuţii teologice între Gafencu şi tatăl meu, discuţii care l-ar fi făcut pe Richard Wurmbrand să recunoască superioritatea doctrinei ortodoxe şi mai mult chiar să se dezică de originea sa evreiască. Din nou las cititorul să judece logic asupra posibilităţii ca un tânăr legionar, ajuns în puşcărie la o vârstă fragedă, fără să fi avut acces la vreo educaţie teologică, să menţină o discuţie pe teme doctrinare cu pastorul Richard Wurmbrand, cunoscător fluent al unui număr de 14 limbi străine, cu cunoştinţe teologice recunoscute ca fiind uimitoare de către mulţi autori care l-au descris in multe carti.

Fiind de mic copil şi rămânând de-a lungul vieţii, volens nolens o persoană publică, adresa mea nu este un secret, PO Box 5161, Torrance, Ca. 90510, USA pentru orişicine are nevoie de informaţii serioase şi credibile despre tatăl meu, pastorul decedat Richard Wurmbrand.

Pe internet există multe pagini dedicate personalităţii Pastorului Richard Wurmbrand. Aproape fără excepţie mai niciuna nu m-a contactat înainte de a publica diverse materiale chiar în numele meu.

Există în Biblie, în Cartea Geneza, o povestire despre Avraam, strămoşul poporului evreu, aducând un sacrificiu lui Dumnezeu şi petrecându-şi o zi întreagă, alungând păsarile răpitoare care doreau să se înfrupte din carnea jertfită. Chiar şi acest om primitiv a înţeles că sacrificiul făcut a fost pentru Dumnezeu şi nu de dragul unor păsări, ce găseau oportun  să se hrănească cu ce era la îndemână pe altar. Acesta este felul în care simte cineva care a trăit alături de o personalitate care s-a sacrificat nu numai pe el dar şi întreaga sa familie. Acest sacrificiu, un exemplu demn de urmat, a fost făcut pentru Dumnezeu şi nu pentru a servi o cauză oportunistă, politică sau culturală.

Mihai Wurmbrand

Lucrarea subterană

Mare parte din viaţa lui Richard Wurmbrand a fost caracterizată de activităţi duse în ilegalitate sau printr-o lucrare subterană, activităţi care, evident, au fost scandaloase pentru autorităţile epocii, Wurmbrand situându-se în permanenţă în poziţia de vârf de lance al creştinilor. Foarte interesant este că în acest domeniu a fost ajutat de instruirea primită la Moscova, în cei doi ani în care a studiat la şcoala politică a bolşevicilor, chiar dacă scopul iniţial al acestei instruiri a fost cu totul altul. Se pare că Dumnezeu are un sens aparte al umorului, folosindu-se inclusiv de vrăjmaşii săi pentru a-şi instrui oamenii pe care Îi cheamă în lucrare.

Întors în ţară în 1929 Wurmbrand devine unul dintre activiştii de vârf ai partidului comunist care acţiona în ilegalitate. După greva ceferiştilor de la Griviţa în 1933, Wurmbrand este condamnat împreună cu ceilalţi lideri comunişti la 10 ani de temniţă, el având deja o condamnare anterioară pe trei ani pentru agitaţie comunistă. Închis la Doftana are un moment de revelaţie asupra înşelătoriei bolşevice şi se leapădă de comunism. După eliberare are acea întâlnire providenţială cu un dulgher german, anume Christian Wolfkes, cel care îl îndeamnă spre citirea Noului Testament. În consecinţă Richard şi Sabina se convertesc la creştinism.

Întors la Bucureşti, Wurmbrand se alipeşte de Misiunea Bisericii Anglicane pentru Evrei, prin intermediul căreia este ordinat ca pastor, apoi după începerea războiului, când anglicanii sunt forţaţi să se retragă din România, lucrează cu Misiunea Lutherană Norvegiană. Alături de pastorul norvegian Magne Solheim, de Isaac Feinstein şi de alţi credincioşi, Wurmbrand se dedică evanghelizării poporului evreu. Colaborează la editarea revistei Prietenul a evreilor mesianici români, până la desfiinţarea acesteia de către comunişti, unde publică sub pseudonimul Neculai Ionescu. Se estimează că numărul participanţilor la întâlnirile “bisericii iubirii” cum era supranumită adunarea din str.Olteni unde predica Wurmbrand ajunsese la apogeul lucrării la 1000 de persoane. În această perioadă extrem de tulbure din istoria României, viaţa şi lucrarea lui Wurmbrand au atârnat de un fir de păr.

subteranÎn primul rând el era expus urii mai marilor comunităţii evreieşti din România şi a Rabinului Şef Şafran, care nu suportau activitatea lui de evanghelizare a evreilor. În al doilea rând, Wurmbrand era de trei ori vizat de către autorităţile antonesciene: în calitate de evreu, în calitate de misionar creştin şi în calitate de activist pentru salvarea evreilor de la lagăre şi de la moarte. De trei ori a fost arestat şi a fost cât pe ce să fie condamnat la moarte pentru activităţile sale considerate “subversive”, într-o perioadă când România se afla în război alături de Germania nazistă.

Odată cu eliberarea ţării de nemţi şi ocuparea ei de către ruşi, Wurmbrand se focalizează pe o altă activitate subterană, anume evanghelizarea soldaţilor şi ofiţerilor Armatei Roşii de ocupaţie. Se estimează că a tipărit şi a distribuit un milion de Evanghelii în limba rusă în acea vreme. Modul de operare al lui Wurmbrand depăşeşte puterea de imaginaţie a unui om obişnuit şi poate fi comparat doar cu nebunia crucii de care suferea Pavel. De exemplu, după cum mărturiseşte într-una din cărţile sale, el obişnuia să invite câte un ofiţer rus la restaurant unde îi dădea de băut până acesta cădea jos de beat, apoi îl lua în spate acasă, îl culca în patul său şi îl veghea până se scula. În acel moment începea să-i citească din Evanghelie. Impactul mesajului Evangheliei asupra ofiţerilor crescuţi şi educaţi în spiritul ateismului comunist era fenomenal mărturiseşte Wurmbrand. Însă riscurile pe care şi le asuma procedând aşa erau însă enorme, soldaţii ruşi fiind extrem de iuţi la mânie şi fără prea multe reţineri de natură etică.

Sub regimul comunist Wurmbrand înţelege că biserica nu avea libertatea de a funcţiona cum trebuie şi se refugiază din nou în subterană. Activitatea sa a fost extrem de prolifică dar faptul că nu a putut să suporte batjocorirea oficială a lui Dumnezeu i-a atras arestarea şi anii lungi de temniţă.

candelNici măcar după emigrarea sa în SUA Richard Wurmbrand nu s-a despărţit de biserica subterană. El a înfiinţat organizaţia care în prezent se numeşte Vocea Martirilor, al cărei scop a fost şi este acordarea de asistenţă şi sprijin pentru creştinii persecutaţi, indiferent de ţara de unde provin. Lucrarea acestei organizaţii este una de anvergură foarte mare, impactul ei fiind unic.

În concluzie, Dumnezeu s-a folosit de instrumentele de educare bolşevice pentru a-l pregăti pe Wurmbrand să ducă o lucrare de gherilă, iniţial la nivel local, în ciuda opoziţiei şi persecuţiilor îndurate din partea mai marilor cumunităţii evreieşti, a regimului antonescian, a armatei roşii de ocupaţie şi a regimului comunist, apoi pe plan internaţional, susţinând cum nimeni altcineva nu a făcut pe creştinii prigoniţi din spatele Cortinei de Fier, în China, Vietnam, Coreea de Nord, Cuba, în ţările islamice, etc.

Mărturia lui Wurmbrand înaintea Senatului SUA referitor la persecutarea creştinilor în România comunistă

În anul 1966 Richard Wurmbrand ajunge în America. Aici îşi face datoria de a demasca ororile sistemului comunist din România, demascând persecuţiile atroce la care erau supuşi creştinii din cauza credinţei lor. Este chemat să depună mărturie, fiind interogat de o comisie specială a Senatului Statelor Unite cu privire la tratamentele aplicate prizonierilor politici din Romania. Şi-a scos cămaşa şi a arătat comisiei semnele torturii pe trupul său. Textul mărturisirii lui a reprezentat cea mai bine vândută publicaţie a guvernului american vreme de trei ani. Nădăjduim să realizăm traducerea în limba română a acestei audieri extraordinare a pastorului Wurmbrand, pe care am găsit-o pe internet, aici şi aici.

Depunerea acestei mărturii a constituit un pas de cotitură în schimbarea percepţiei guvernului american şi a opiniei publice internaţionale cu privire la situaţia degradantă a drepturilor omului din spatele Cortinei de Fier. Se apreciază că numai Alexandr Soljeniţîn a mai contribuit într-o manieră similară la schimbarea atitudinii occidentale faţă de dictaturile comuniste. Vă oferim în continuare versiunea în limba engleză a depoziţiei lui Wurmbrand.

COMMUNIST EXPLOITATION OF RELIGION

HEARING

Before the

SUBCOMMITTEE TO INVESTIGATE THE ADMINISTRATION OF THE INTERNAL SECURITY ACT AND OTHER INTERNAL SECURITY LAWS

of the

COMMITTEE ON THE JUDICIARY

UNITED STATES SENATE

EIGHTY-NINTH CONGRESS

SECOND SESSION

TESTIMONY OF REV. RICHARD WURMBRAND

COMMUNIST EXPLOITATION OF RELIGION

Friday, May 6, 1966

US. Senate, Subcommittee to Investigate the Administration of the Internal Security Act and Other Internal Security Laws, of the Committee on the Judiciary,

Washington, D.C.

The subcommittee met, pursuant to call, at 10:20 a.m., in room 318, Old Senate Office Building, Senator Thomas J. Dodd presiding. Also present: Jay G. Sourwine, chief counsel; Benjamin Mandel, director of research; Frank W. Schroeder, chief investigator; and Robert C. McManus, investigations analyst.
capitol

Senator Dodd:

I will call this hearing to order. We have as our witness today Pastor Richard Wurmbrand, who is a refugee from Rumania. Mr. Sourwine will introduce and read a copy of Dr. Wurmbrand’s credentials.

I must say, before you do so, that we are grateful for your appearing here. I am familiar with the nature of your testimony-I think I am-to an extent. I feel that you are rendering a real service to the cause of the free world.

Go ahead, Mr. Sourwine.

Mr. Sourwine:

Mr. Chairman, this letter of credentials, which I shall read pursuant to your instructions, was given to Dr. Wurmbrand by Dr. Hedenquist, who is the mission director of the Svenska Israels-missionen. The reason is explained the text. It reads:

Pastor Richard Wurmbrand is a refugee from Rumania, a country which he had to leave because of the antireligious persecution. Fleeing from there, he has not the usual credentials, which have been taken from him at his arrest by the secret police of the Communists.

From April 1939, to January 1930, he was secretary of the church’s mission to the Jews

which had to retire from Rumania at the last date because of the war.

During the whole war he has been pastor of our mission in Rumania. Since our mission retired from Rumania in 1945, from that year to 1948 he has been a pastor of the Norwegian mission to the Jews.

In the same time he has worked also in the representation of the World Council of Churches for Rumania.

He was also a professor of the Old Testament in the Seminary of Bucharest.

From 1948 to 1956, he was in prison for religious motives.

Released in 1956, he was no more authorized by the Communist authorities to fulfill his duties. From 1956 to 1959 he preached and exercised his other pastoral functions illegally.

Rearrested for this in 1959, he was again in prison until July 1964, when he was released on the basis of a general amnesty.

Since 1964, he was pastor of the Evangelical Church in Orshova, a Rumanian town.

Continuing to be the object of persecution and being in great danger, our Scandinavian mission to the Jews succeeded to make him escape from three.

We recommend him as a most reliable person, a fine Christian who has published several books against atheism and communism and who has got a burning heart for Christ and for all people in need.

This is signed by Dr. Hedenquist, doctor of theology, mission director in Sweden for Svenska Israels missionen.

Reverend Wurmbrand:

He is the former secretary of the World Council of Missions.

Senator Dodd:

Without objection, this letter will be included in the record. Since it has been read, it will not be reprinted.

Mr. Sourwine, you may proceed. I have some questions which I might as well ask to begin with, rather than wait until later.

Pastor, how many languages do you speak?

Reverend Wurmbrand:

There are legends about me that I speak very many languages. Something like 14.

Senator Dodd:

Forty?

Reverend Wurmbrand:

Fourteen.

Senator Dodd:

Obviously, you speak English.

Reverend Wurmbrand:

Yes; English, French, German Hungarian, and so on.

Senator Dodd:

Did you come directly from Rumania?

Reverend Wurmbrand:

No, no; from Rumania I went to Italy; from Italy to Oslo, and then from Europe I came to the States.

Senator Dodd:

From where?

Reverend Wurmbrand:

From Paris.

Senator Dodd:

When was that?

Reverend Wurmbrand:

I came to the States 3 weeks ago.

Senator Dodd:

Were you required by the secret police to make any commitments before you could leave Rumania?

Reverend Wurmbrand:

Before I left Rumania I was called twice to the secret police. The first time they said that they don’t know yet if they will allow me to leave the country with my family. They said: “Dollars have been received for you. You will have to leave the country, but perhaps we will let some time to pass, because your remembrances of prison are too fresh and you have too good a pen.”

Senator Dodd:

What?

Reverend Wurmbrand:

A pen. “You can too well write. Perhaps we will keep somebody here of your family as hostage.” The second time they called me again and they said: “Now you will leave the country, but be very cautious when you come out. You may preach Christ as much as you like. We know that you are a preacher, but don’t touch us. Don’t speak against Communists. I f you will speak against communism, for $1,000 we can find a gangster who will liquidate you. We play with you with open cards. You come from prison You have met in prison men whom we have brought back from the West.”

And that is the truth. I have been in prison with a Rumanian Orthodox priest, Vasile Leul, who has been kidnaped from Austria. I have seen his nail torn out and broken, and so they reminded me of that. “You know how our prisons are and that you can come back in prison.”

And the third thing which they said: “We have also another possibility with you. We can destroy you morally outside. We will find story with a girl or a money story or something else and people will be stupid enough to believe it. We will destroy you if you touch us.”

And under these conditions I was allowed to come out. And very sorrowfully in the West I found people in the West, even religious leaders, who told me the same thing: “Preach Christ as much as you like but don’t touch Communists.”

Senator Dodd:

As I understand it, you said you came to this country 3 weeks ago.

Reverend Wurmbrand:

Yes, sir; just today it is 1 month.

Senator Dodd:

Three weeks?

Reverend Wurmbrand:

One month today.

Senator Dodd:

Were you in prison from 1948 to 1956?

Reverend Wurmbrand:

Yes, and then imprisoned again in January 1959 to 1964.

Senator Dodd:

Were you in the same prison all of that time?

Reverend Wurmbrand:

No, no; we were transferred from one prison to the others.

Senator Dodd:

From 1956 to 1959 as I understand it, you exercised your religious function in spite of the law against such activity, did you not?

Reverend Wurmbrand:

Yes, yes.

Senator Dodd:

How did you do this?

Reverend Wurmbrand:

When I came out from prison in 1956, I was licensed to preach – of course, nobody can preach in our country accept he has a license from the Government – and in the beginning I got a license, but which was withdrawn from me after the first week of preaching.

The motives are so comical you would say. In a sermon I said that Christians must keep hope, because of the wheel of history turns, and the wheel of life.

“You meant us, that communism will change, that communism will fall. Never will it fall.” It has been reproached to me that in a sermon I have said Christians must practice patience, patience, and again patience. “Ah, you meant that the Americans will come and we must be patient until they come.”

Everything was misinterpreted, and so the license has been withdrawn from me. And then generally in the Soviet countries there exists the underground church which works as the first Christians worked. Only now we understand texts of the bible which we had not understood before. I did not know why it is written in the Bible that a man named Simon was called Peter. Simeon was called Niger and so on. Everyone is called otherwise than his mother called him. So it is with us now. In every village I was called by another name. I was called Valentin, Georgescu, Ruben, In every village I had another name, and so I could preach.

I did not understand in earlier times why Jesus, when He wishes to have the last supper said: “Go in town and you will see a man with a pitcher and go after him and where he enters prepare the supper.”

Why does he not give an address, a number, and a street? Now we know it when we make secret prayer meetings. We never give the address. We don’t know if that man is not the informer of the secret police. We tell to the main to wait in a public garden or somewhere, and when one with a flower here, or with a necktie passes, go after him. We don’t introduce ourselves to each other, and if somebody asks the name of the other one, we know that he is the informer of the secret police. And so we have developed a technique of secret church work and so I could work.

Senator Dodd:

How did you keep alive.? How did you sustain yourself?

Reverend Wurmbrand:

The Christians sustained me everywhere. I had no salary, I had no regular salary but the Christians everywhere sustained me. In Rumania the first question asked of a pastor or a priest of any denomination, is: Has he been in prison? If he has been in prison he is all right. All the Christians sustain him.

Senator Dodd:

You were rearrested in 1959, as I understand it.

Reverend Wurmbrand:

Yes

Senator Dodd:

Were you kept in the same prison until your release in 1964?

Reverend Wurmbrand:

No. Then, also, I was in several prisons.

Senator Dodd:

Could you describe for us the cell in which you were kept in solitary confinement?

Reverend Wurmbrand:

There were different cells. In solitary confinement I was the first 2 , nearly 3 years. It was in the most beautiful building of Bucharest in the building of the Secretariat of State for Internal Affairs. It is a building before which all foreigners stand and admire it. I can tell you that your White House is a very little building in comparison with ours. And there beneath the earth 10 meters beneath the earth are the cells. There are no windows in the cells. Air enters through a tube. And there were a few desks with a mattress, with a straw mattress. You had but three steps for to walk. Never were we taken out from these cells except for interrogations when prisoners were beaten and tortured.

For years I have never seen sun, moon, flowers, snow, stars, no man except the interrogator who beat, but I can say I have seen heaven open, I have seen Jesus Christ, I have seen the angles and we were very happy there.

But the treatment was very bad. The purpose was to make us mad. You didn’t hear a noise. A whisper you didn’t hear in this cell. The guard had felt shoes. For years, not to hear anything. In all these years of prison we never had a book, we never had a but of paper, we never had a newspaper, nothing to distract our mind except that from time to time tape recorders were put on the corridor. I didn’t know what a tape recorder is. I had not seen such a thing. But at once we heard beautiful Rumanian music, and then we enjoyed it. We didn’t know what has happened with the Communists that they make us enjoy, and after 10 or 15 minutes at once you heard, “Ha, ha, ha don’t beat,” the torturing of a woman. This lasted for half an hour the torturing of a woman. And of 100 prisoners who had been in that cell, in that corridor, everybody recognized that it is his wife or that it is his girl. I myself thought also that it is my wife.

Never will a Westerner understand, if I would not have the mark on my body, which are my credentials.

Senator Dodd:

Excuse me, never will who understand?

Reverend Wurmbrand:

A Westerner can’t understand.

Senator Dodd:

A Westerner?

Reverend Wurmbrand:

A Westerner can’t understand God is here and knows that I will not tell you the while truth because if I will tell you the while truth, you will faint and rush out of this room, not bearing to hear what things have happened. But I will tell you that in a prison they crucified a cat before ourselves. They beat nails in the feet of the cat and the cat was hanging with the head down, and can you imagine how this cat screamed and the prisoners, mad, bead on the door, “Free the cat, free the cat, free the cat,” and the Communists very polite, “Oh, surely we will free the cat, but give the statements which we ask from you and then the cat will be freed,” and I have known men who have given statements against their wives, against their children, against their parents to free the cat. They did it out of madness, and then the parents and the wives have been tortured like the cat. Such things have happened with us.

Senator Dodd:

Did you have any fellow Christians like you imprisoned?

Reverend Wurmbrand:

We had hundreds of bishops, priests, monks in prisons; my wife who is near me, she has been with Catholic nuns. My wife tells that they were angels; such have been put in prisons. Nearly all Catholic bishops died in prison. Innumerable Orthodox and Protestants have been in prison, too.

Senator Dodd:

The point I was getting at – and I guess I did not make it clear – where the Christians treated any differently or mistreated any differently?

Reverend Wurmbrand:

Everybody in prison was very badly treated. And I cannot be contradicted on this question, because I have been with physicians, I have much more broken bones than anybody, so either I broke my bones or somebody else broke them. And if I would not have been a clergyman but a murderer – it is a crime to torture a murderer, too. The Christian prisoners were tortured in a form which should mock their religion. I tell you again in the prison of Pitesti one scene I will describe you about torturing and mocking Christians, and believe me I would renounce to eternal life to paradise after which I long, if I tell you one word of exaggeration. God is here and knows that I do not say everything. It cannot be said. There are ladies here. There are other people hearing it.

One Sunday morning in the prison of Pitesti a young Christian was already the fourth day, day and night, tied to the cross. Twice a day the cross was put on the floor and 100 other cell inmates by beating, by tortures, were obliged to fulfill their necessities upon his face and upon his body. Then the cross was erected again and the Communists swearing and mocking “Look your Christ, look your Christ, how beautiful he is, adore him, kneel before him, how fine he smells, your Christ.” And then the Sunday morning came and a Catholic priest, an acquaintance of mine, has been put to the belt, in the dirt of a cell with 100 prisoners, a plate with excrements, and one with urine was given to him and he was obliged to say the holy mass upon these elements, and he did it. And I asked him afterward, “Father, but how could you make this?” He was half mad. He answered to me: “Brother, I have suffered more than Christ. Don’t reproach to me what I have done.” And the other prisoners beaten to take holy communion in this form, and the Communists around, “Look, your sacraments, look, your church, what a holy church you have, what fine is your church, what holy ordinance God has given you.”

I am very insignificant and a very little man. I have been in prison among the weak ones and the little ones, but I speak for a suffering country and for a suffering church and for the heroes and the saints of the 20th century; we have had such saints in our prison to which I did not dare to lift my eyes.

I am a Protestant, but we have had near us Catholic bishops and monks and nuns about whom we felt that the touching of their garments heals. We were not worthy to untie their shoelaces. Such men have been mocked and tortured in our country. And even if it would mean to go back to a Rumanian prison, to be kidnaped by the Communists and going back and tortured again, I cannot be quiet. I owe it to those who have suffered there.

Senator Dodd:

Now, did the Rumanian secret police employ brainwashing techniques?

Reverend Wurmbrand:

The worst thing has been the brainwashing. All the tortures of times before were nothing in comparison with brainwashing.

To describe very shortly brainwashing: First of all we were doped. The dope was put in our food. I did not know about this dope. But we saw only the results, a dope which gave two results. First of all, what the physician calls aleulia which means lack of power of will. The power of will was completely broken. If we were told, “Lift your hand,” I lifted it. If I was not told to let the hand down, I would never have left it down. We were at the same time very much undernourished. We had times when we received 100 grams, one slice of bread, a week. It was told to us, “We give you as many calories as you need to be able to breathe only,” and so our power of will has been broken.

Second, this drug or perhaps it is another drug, produces the delirium of self-accusation. I have seen prisoners knocking during the night on the door and saying, “Take me to the interrogator, I have new things to say against me.” Prisoners quarreled with their interrogators to say against themselves more than the interrogators asked from them. And then we have had in prisons the curious phenomenon that we as priests received confessions from other prisoners. Now everybody is a sinner, but not everybody is a criminal. Men who have never murdered confessed that they have murdered, that they have committed adultery, that they have stolen. They felt they had to accuse themselves. This has also been the result of doping. And after we were doped like that – that is the secret of all the Soviet show trials, in which the prisoners accuse themselves – then the time of brainwashing came. For 17 hours a day from 5 in the morning to 10 in the evening we had to sit like this. We were not allowed to lean. We were not allowed to rest a little bit our weary heads upon our hands. To close your eyes was a crime. Seventeen hours a day we had to sit like that and hear from the morning to the evening: “Communism is good, communism is good, communism is good, communism is good,” until you heard one who was already 20 years in prison under the Communists shouting, “Communism is good, communism is good, communism is good, I give my life for communism.”

It was after the technique of Professor Pavlov, a scientific suggestion.

In prison there were not only priests and pastors. We have had hundreds of peasants and young boys and girls who were put in prison for their Christian faith. These were separated and for them there was a special brainwashing, not only that “communism is good,” but “Christianity is dead, Christianity is dead, Christianity is dead. Nobody more believes in Christ, nobody more believes in Christ, you are the only fools.”

And so on. And I must tell you that you may know how far this brainwashing went. I do not like to pose here like a hero. I believed that Christianity is dead under this influence. I believed -

Senator Dodd :

I did not hear that.

Reverend Wurmbrand:

I believed that Christianity is dead under this suggestion. Nobody goes more to church. They gave us post cards. I have not seen my wife for 10 years. They gave me post cards, they gave to all of us post cards: “Write to your children and wife; they may come and on that day see you and bring your parcels,” so on that day we were shaved; we expected and expected until the evening and nobody came. They had not sent the post cards, but we did not know. Then came the brainwashings. “Your wives are laying in bed with men,” obscene words, “Your children hate you. You have nobody to love in the world. You are the only fools. Give up faith. Nobody is more Christians. Christianity is dead.”

I believed also that nobody is more a Christian. I had read in the Bible that there will be in the last time the great apostasy, that people will leave the faith and I believed that I lived now this time. But I said to myself if Christianity is dead, I will sit at its tomb and will weep until it arises again, just as Mary Magdalene sat at the tomb of Jesus and wept until Jesus showed Himself. Then when I came out of prison I saw Christianity is not dead. The number of practicing Christians in Rumania according to the figures given by the Communists themselves in 20 years of Communist dictatorship has grown 300 percent.

Senator Dodd:

How do the Communists use religion for their own purposes if they do?

Reverend Wurmbrand:

That is a very tragic side. The worse thing in Rumania has not been the persecution of Christians. The persecution has make the Christians to be of steel. The worst thing has been the corruption of religion. They have put as religious leaders their man. A bishop, a pastor, a preacher, just a man like other man and can commit sins. Now if they found a preacher or somebody else in adultery or in some money irregularity or I do not know what sin, they called him and blackmailed him and said, “Now you must become our man. Otherwise we publish what we have found.” Or they found others who were weak ones, whom they promised I do not know what. They never keep their promises. And these men, they put at the leadership of religion everywhere.

They have their bishops, their bishop vicar, their professors of theology, their presidents of the Baptists and Pentecostals and so on. I could give names. I know this from firsthand. Because many of these, when we came out of prison, out of remorse confessed to us what they have done. And now they use these men. With us in Rumania religion is a very great thing. You do not find much religious difference in Rumania. By these weak Christians, the Communists used religion for their propaganda. When the Communists came to power in Rumania, they convoked in the building of our parliament a congress of all the cults. There were 4,000 priests; pastors, rabbis of all religions were there. Our Prime Minister Gorza, said the same things which you hear now in the West. This was in 1945 when they came to power with us. “You know Rumanian communism will not be like Russian communism. We are a democratic communism. We will not persecute the church. We are on the side of monarchy. We will never collectivate agriculture. We are something entirely else and you should be on our side and then we will protect religion and we will give salaries to the priests.”

And the priests, good men, simply believed him and cheered him. Priests and bishops one after the other stood up and said, “Well, if your communism is otherwise than the Russian communism, if it will be a good communism, we do not object against communism in principle.” And one after the other stood up and praised this form of communism. There was only one in that congress who protested and said that communism can never change, that terror is an essential part of communism, because communism is contrary to human nature.

What would you say if I would take the purse out of your pocket? Everyone wishes to have something. A dog wishes to have a bone, and communism is against human nature because it does not allow you to have anything of yours and so communism must use terror. At that congress there was only one who said these things. This one is now before you.

But what has happened? I went to prison, this was one of the charges against me. I met in prison all those who had praised communism, all those who have collaborated with communism, and they were treated just like me. They had been the fools. There was only one difference that I was in prison with a good conscience and they were with a bad conscience. In prison they had remorse. Religion was used for Communist propaganda in our country.

Just to give you one example: To the Orthodox Church of Rumania foreigners come and see the liturgy and see everything so beautiful. The church is open. They do not understand the language, they do not know what is preached. I will give you the test of the sermon. It was a sermon about an epistle of St. Paul where it was written that Chris is our peace , and so the priest explained, “Christ is our peace. Who is against peace? American imperialists. And who is on the side of the peace? We, the Socialist countries.”

So you see that Christ identifies Himself with socialism and so on. Such sermons they have. They have used the religion for their own purposes in the country. Then they have used the religion for getting political positions in the West. They are not fools to send in the West representatives of the Communist Party. They send bishops with great beards and beards are always very impressive here in the West, and through these beards they influence the West.

Senator Dodd:

I have many more questions, but would you show your wounds and scars, if you have some?

Reverend Wurmbrand:

I apologize here before the ladies.

Senator Dodd:

Take your time. If ever a man was entitled to time, I think you are.

Reverend Wurmbrand:

Look here, look here, look here. Look here, look here. And so the whole body.

Senator Dodd:

What is the scar behind your ear?

Reverend Wurmbrand:

Here they put the knife and said, “Give accusatory statement against your bishops and against the other pastors. Do you give or not? And they cut. It is true that they did not cut very deeply.

Senator Dodd:

These are all knife wounds?

Reverend Wurmbrand:

They tortured by all means. They beat until they broke the bones. They used red-hot irons, they used knives, they used everything. And what was the firs thing is not they beat, not what they did, but how they did it. They interrogated you very politely, and if you did not wish to say what they asked they said, “Well, we have the first. On the 15th you will be beaten and tortured at 10 o’clock in the evening.”

Imagine what 14 days were after this. We have had prisoners who during this time, which has been given to them, knocked at the door, “I can’t bear it. I will say everything,” before they have been tortured.

Senator Dodd:

I wish you would turn around before you put your shirt on.

Reverend Wurmbrand:

And that it may be very clear, it is not that I boast with these marks. I show to you the tortured body of my country, of my fatherland, and of my church, and they appeal to the American Christians and to all freemen of America to think about our tortured body, and we do not ask you to help us. We ask you only one thing. Do not help our oppressors and do not praise them. You cannot be a Christian and praise the inquisitors of Christians. That is what I have to say.

Senator Dodd:

All right. You may put on your clothes. That scar on your right breast, do you remember how that was inflicted?

Reverend Wurmbrand:

Yes; by knife.

Senator Dodd:

By knife?

Reverend Wurmbrand:

By knife. I have been in Oslo. I went to a hospital. There were several physicians. I can give their names. I spoke with them about religion. In the beginning they said, “We are atheists,” and then they saw my body and I asked them what treatment do I need. They said: “About treatment, do not ask us. Ask only the one in whom we don’t believe, but who has kept you alive, because according to our medical books, you are dead. A man who has what you have, with four vertebras broken, cannot live. According to our medical books, you are dead. If you are alive, then the one in whom we don’t believe has kept you alive.”

Senator Dodd:

I think it is important for our purposes to understand this completely. As I take it, they cut you, but they must have been asking you questions.

Reverend Wurmbrand:

Surely, surely. I had worked in the representation of the World Council of Churches in Rumania, and after the war this World Council of Churches made a great relief work and I myself had relationship with the Rumanian patriarchs and with the bishops and with the Baptists and with the Pentecostals and Lutherans and so on, and we worked with all these. And now they wish to make with us in Rumania a great show process, a great show trial as they have made in Hungary with Cardinal Mindszenty and so on, and they wished from me accusatory statements against all these with whom I have had connections, and because I did not wish to give these accusatory statements, I and others have been tortured. This has been the usual thing. Nobody enters in the Rumanian secret police without being beaten, without being tortured. I have been not the worst tortured. The proof is that I am alive. So many died. Nearly all our Catholic bishops have been so handled that they have died, and in that time the Russians were in our country, they decided that the Catholic bishops should be killed. One of the members of the Government has been Gromyko, one of the murderers of Christians. Perhaps you will understand why I call his name.

Senator Dodd:

Yes; I do.

Reverend Wurmbrand:

I have seen Catholic priests, heroes, dying not only for Christ and confessing Christ to the end, but dying for the Pope.

I have heard the word of a Catholic priest, I will not tell his name. He was asked, “Do you still believe in the Pope?” and he said, “Since St. Peter there has always been a Pope, and until Christ will come again there will always be a Pope. And the actual Pope, Pius the 12th has not made peace with you and never will a Pope shake hands with you.” He was trampled under the feet and tortured to death. Under our eyes he was killed. At that time a member of the government who killed this Catholic priest has been Gromyko, and the priest died with the hope that never will a Pope shake hands with his murderers.

Senator Dodd:

You saw and heard this yourself.

Reverend Wurmbrand:

Yes, surely; and it is not only one case. I could never finish if I would tell you what I have seen. I must just pour out before you my heart. I speak for a country and I speak for a church. We are very, very sad there about all these compromises. I must tell you I have been in England before I came to the States, and I have spoken with high Christian officials from England. The Archbishop of Canterbury and many canons and so on have been in our country recently, last year. So I asked Christian leaders – I will not tell names – “Why have you sat at banquets with our inquisitors? I am a little pastor, I cannot interrogate you, but I speak for the others who cannot speak for themselves. “Why have you sat at banquets with our inquisitors?”

I was answered, “We are Christians and must have friendship and fellowship with everybody, with the Communists, too. Don’t you agree?”

I said, “I can’t polemicize with you. I have not read the Bible for 14 years. You must know Christianity better than I. Faintly I remember in the Bible it is written that friendship with the world is hatred toward God. But supposing you must have friendship and fellowship with everybody. How is it that you have had friendship and fellowship only with our inquisitors, and with us never?”

Never have these great men of the West been in the houses of Christian martyrs. I have an only son and I love him. I cannot look to him. He looks like a skeleton. He has hungered. He will never be healthy. And so many of our children died. All these great relates from the West are great men. I am very little in comparison with them. But I always asked myself, “Well, all right, make friendship with the Communists. But only with the Communists?” They never inquired about us.

I asked them, “Why did you go to see the Pope, who is all right, who does not need your visit?” “When you have been in Rumania why have you not visited the tombs of the Catholic bishops killed in tortures? Why have you not shed there a tear? Why have you not put there a flower? That is what we expected. Why have you not left 10 pounds? Ten pounds would have been the salvation of a Catholic family there. You go to see the Pope. The Pope is all right. He has to eat and to drink.” But I must say we are very sad there about these compromises with communism. We do not understand. I am a man who does not understand politics. I have not read newspapers for 14 years.

It may be right for a state to have peaceful existence with communism. I do not know. That is a question for Johnson and Goldwater to decide. But the church can never have peaceful coexistence with atheism. Everybody would laugh if I would say that health can peacefully exist with the microbe of tuberculosis, that the FBI can coexist peacefully with gangsters, that the church can peacefully exist with drunkenness, but communism and atheism is much worse than drug addiction and drunkenness. You drink a little wine and the next day it passes, but communism poisons youth and our children since 50 years. How can there be peaceful existence with this on the side of churchmen and the church leadership I cannot understand.

I must say I have been very sad. I have read in your periodicals that, I do not know why, church bodies here ask the admission of Red China in the organization of allied nations. It may be right. I do not know politics. I do not know what this organization of allied nations is, but I ask myself, “You, a church periodical, why don’t you write about the tortures inflicted to Chinese Christians by the communists? That is your business and leave the business of politics to the Senate and like this.”

I express here the grief and the great pain of a suffering country and of a suffering church, and I apologize if I am a little unpolite.

Senator Dodd:

You were the representative of the World Council of Christian Churches?

Reverend Wurmbrand:

I was one of the workers of the office of the World Council of Churches. This man who give me a certificate, this Pastor Hedenquist, was at theat time one of the leaders of the Council of Churches who came to Rumania.

Mr. Sourwine:

You were responding to the chairman’s question about what had been asked of you under interrogation. Did you complete that answer?

Reverend Wurmbrand:

Well, it is a very interesting thing. Jesus says that the children of this world are wiser than the children of light. You are a political body. You interrogate me about what I have been asked about the World Council of Churches. The World Council of Churches never put to me this question.

Senator Dodd:

Never what?

Reverend Wurmbrand:

They have never put to me the question, “You have been arrested. One of the main subjects of your interrogation was that you represented us in Rumania. Please tell us what you have been interrogated about?”

I was never asked by them. The secret police wished to know everybody with whom they worked and with whom we had connections and so on. One of the great purposes of their interrogation was to know how they could win the World Council of Churches for their position.

Mr. Sourwine:

How they could win?

Reverend Wurmbrand:

The Council of Churches to defend their position.

Mr. Sourwine:

How did you answer that one?

Reverend Wurmbrand:

Well, I hoped – I must say that I was mistaken in the answers which I gave – I hoped that the World Council of Churches will never be won to their position.

Senator Dodd:

Will never be what?

Reverend Wurmbrand:

Won for their position.

Senator Dodd:

Work for their position?

Reverend Wurmbrand:

That they will never, so I had hoped. And now when I cam out I read last month there was sitting of the World Council of Churches in Geneva, in which they took the following decision, a very nice decision: “We ask both parts to keep peace.”

But in the East nobody published this decision of theirs. Nobody in the East has the slightest ideas of this decision. So this disarms only the West. Such decisions are taken. They look very fine. The purpose has been accomplished.

Mr. Sourwine:

You mentioned questions about the World Council of Churches. Was there more than one, or was there just the single question of how they could win it for their purposes?

Reverend Wurmbrand:

No; there were also other questions; what relief they sent and to whom they gave this relief and what was the political purpose of this relief, and so on. They considered then the World Council of Churches – that was in 1948 – they considered the World Council of Churches as an American spy organization. They do not consider it any more like that.

Mr. Sourwine:

You were being questioned by the Rumanian secret police, were you not?

Reverend Wurmbrand:

Yes.

Mr. Sourwine:

When you say they wanted to know how they could win the World Council of Churches for their purposes, did you mean for the purposes of Rumania?

Reverend Wurmbrand:

No, no, no; for the purposes of communism, for the purposes of the whole Communist world.

Mr. Sourwine:

In other words, the Rumanian secret police are, in your opinion at least, just like any other communist secret police?

Reverend Wurmbrand:

Sure, there is no difference at all, and our interrogations, if they were important ones as mine, they went to Moscow. I know it from the Orthodox priest, Vasile Leon, who has been kidnaped from Austria and he has been brought to Moscow. In Moscow he has been interrogated about me. In Moscow they knew everything about Rumania. They worked hand in hand. At that time the secret Rumanian police had Soviet advisers.

Mr. Sourwine:

I think you have touched on this, but can you perhaps give us a little more on the subject? What has been the policy and practice of the communists with respect to religion in countries where they have come into power?

Reverend Wurmbrand:

They used three great instruments. First of all, the persecution, to make everybody afraid. They never accepted that they have put anybody in prison for religious motives. They found always political motives. Now I will give you the political motives.

A Unitarian pastor, a friend of mine, has been put in prison and sentenced to 7 years under the charge that on a Christmas Eve he has said that Jesus being a baby Herod wished to kill him but his holy mother fled with him to Egypt. That was the charge. “Aha, you meant us under Herod, and you hope Nasser will be on the side of the imperialists and therefore you mentioned Egypt.”

Another friend of mine, a pastor, was sentenced to 15 years in prison. He was one of the greatest saints whom I have ever seen in life. The charge against him was he preached on a Sunday morning in a village about John 21 where it is said that the Lord walked on the seashore and he saw the apostles and asked them, “Have you something to eat?” They said, “We have not,” and then Jesus said, “Throw your nets on the right side.”

So the pastor preached from the pulpit. He asked, “Have you something to eat?” And when he asked, “Have you something to eat?” Everybody began to weep, because with us, peasants have nothing to eat. After the collectivization of agriculture our peasants have nothing to eat. Peasant children do not see milk and fruit. Everything goes to the collective and from the collective perhaps to Vietnam. Nobody knows where it goes. Our population does not see. They began to weep because they had nothing to eat and then the pastor, not knowing in what world he is, said, “Dear children, you have nothing to eat because you throw your nets on the left side. You must throw them on the right side.” He meant the side of the clemency and of the goodness of God.

The next day there was the secret police, “Aha, you have said not to go to the left-wing with the communists but with the right side, the imperialists.”

The man got 15 years of prison.

So there has been, first of all, this method of persecution. There has been, secondly, the method of corruption. We live in the times of the abomination of the desolation of the holy places. There have always been bad Popes and good Popes and bad priests and good priests. For the first time in church history the leadership of churches is dominated by the central committee of an avowed atheistic power. The central committee of the party decides who must be patriarch, who must be Baptist preacher, Pentecostal preacher, and so on. Everywhere they have found weak men or women with some sin. Those they have put in the leadership of churches and so you could hear in our theological seminary in Bucharest the theology that God has given three revelations – once through Moses, second through Jesus, the third through Karl Marx, and so on.

Religion is corrupted from within. Religion has been widely used and is still as the tools of communist politics. The priests everywhere had to propagate the collectivization of agriculture and everywhere when communists have something important to do, knowing the influence of religion, priests and pastors are put to preach these things.

Mr. Sourwine:

Have the communists shown themselves to be opposed only to Christianity, or to all religions?

Reverend Wurmbrand:

To all the religions. The Jewish religion has been persecuted just as the Christian religion. In the prison of Gherla we had a whole room with rabbis who were in prisons. We had in prison the Moslem priests and so on.

Mr. Sourwine:

Did they segregate the rabbis in one room

Reverend Wurmbrand:

Yes.

Mr. Sourwine:

The Christians in another, and –

Reverend Wurmbrand:

No, no, they were at a time kept with us, but the rabbis, because they had to respect certain dietary laws and the Sabbath and so on, they separated them in order not to provoke collision with other prisoners.

Mr. Sourwine:

Reverend Wurmbrand:

Yes.

Mr. Sourwine:

To practice their religion?

Reverend Wurmbrand:

Yes; under one form. They could follow the dietary rules, not eating everything which has been given to them. That is all. They did not give them any special food.

Senator Dodd:

Were the rabbis subjected to the same kind of torture that you suffered?

Reverend Wurmbrand:

Yes; sure, sure. There was no difference in this. I must say it may look anecdotic for you. I had a discussion once with the commandant of the prison of Targulacna, and he said, “We are not like the Fascists who made the racial differences and persecuted the Jews and Hungarians. We are not so. Look around you. We keep in prison Rumanians, Hungarians, and Jews all alike. We don’t make racial differences.”

Mr. Sourwine:

That could be interpreted to mean that he was saying people of the Jewish faith were being persecuted for their religious activity, but not for their race.

Is it true that there is no anti-Semitism in Rumania?

Reverend Wurmbrand:

There is anti-Semitism. Just before we left the country, everywhere where Jews were in high positions as chief engineers or directors in ministry and so on, they were silenced and put to lower functions.

Mr. Sourwine:

Would you expand on that?

Senator Dodd:

Just repeat it.

Reverend Wurmbrand:

Yes, yes. Just before we left Rumania a few weeks before we left Rumania, all kinds of Jews who were chief engineer or directors or something great in different institutions have been put to lower positions just because they were Jews.

Senator Dodd.:

To lower positions?

Reverend Wurmbrand:

To lower positions.

Mr. Sourwine:

Not because of religion?

Reverend Wurmbrand:

No, no.

Mr. Sourwine:

Just as a matter of racial prejudice?

Reverend Wurmbrand:

Sure. They could have been atheists They were even members of the Communist Party, but if they were of Jewish origin, they were put to lower positions. From the secret police all the Jews have been driven out.

Mr. Sourwine:

Are there any Buddhists in Rumania?

Reverend Wurmbrand:

Buddhists? No; we have none. Perhaps a few intellectuals, just a few.

Mr. Sourwine:

Have the communists done anything, to your knowledge, to try to win position and influence for communist agents in the religious community of the free world?

Reverend Wurmbrand:

Sure. We had a professor, Justin Moisescu.

Mr. Sourwine:

Moisescu?

Reverend Wurmbrand:

Moisescu, yes. He was a professor. He had never been a priest. Truly a very clever and a very cultured man. He was professor of church history, but a layman. With us there has been a law that you can’t be professor in a theological institute unless you are a priest. So he resigned. He didn’t wish to be a priest.

And the, what discussions he had with the secret police he knows, he was known in the whole country as a whoremonger, as a drunkard, nobody appreciated him. At once we heard that in a few weeks he had become priest, bishop, metropolitan of Yasi. That is the highest function with us after the patriarch.

Mr. Sourwine:

That is the Rumanian Orthodox Church?

Reverend Wurmbrand:

In the Rumanian Orthodox Church. Whatever will be the consequences for me, I have told you how I have been threatened, and these threatenings are not simple words.

Recently from Italy two Rumanians have been kidnaped. We have their names. An I know what can happen to me. But I will tell you this Justin Moisescu personally has denounced a group of 400 Christian peasants from his own bishopric. I have been imprisoned with them. He has denounced the priests whom he ordained when he knew that they said some counterrevolutionary word.

He has a very impressive beard and he has come out to the free world and was accepted as a bishop, and those in the West believe that they speak with the Orthodox Church of Rumania and they speak with the secret police of Rumania. And now the interesting thing is I would not mind accepting men like him and like Gromatca, this arch traitor and others. I don’t mind that they are accepted in the West. But I ask myself in every bargain, in every business, both parts must win. I give you the product but you must give me the dollars for it. We accept your traitors. What does the East accept from us? If we had posed to Rumania this question, “We will accept Justin Moisescu, you must accept a Bible society in Rumania,” we would have it. But we accept without asking for it. Justin Moisescu is a member of the secret police. They sent to America the priest Liviu Stan. Everybody knows Liviu Stan is a man of the communists. When the communists came to power he was among the first ones who put posters on our walls that Christians must vote and go with the Communists. These posters were signed and the others by this Liviu Stan. The communists in Rumania are not so stupid to send here a man who will say. “I come from the side of the communist party” Liviu Stan came as a representative of the Orthodox Church of Rumania. And so they have many men. They have sent recently a priest, Ananaia.

Now that is a very interesting thing about this priest, Ananaia. This priest, Ananaia, has been with me in prison. He has been 10 year in prison. He has been beaten. He has passed through brainwashing. And they have such a confidence in brainwashing that they had the confidence to send him to the West and he does their work.

Senator Dodd:

He is a priest in good standing, and of what church?

Reverend Wurmbrand:

In the Orthodox church.

I speak out of the pain of a heart. I can’t polemicize. I am a very little pastor. I can’t polemicize with great religious bodies, but I am a man who has read nothing for 14 years. And now I came out to the West. I had always been very interested in missions and I wished to know what happens in missions. I took in hand the International Review of Missions, edited by the World Council of Churches, and I read there in the issue of January that in Rumania, orthodoxism and protestantism grow in an atmosphere of full religious liberty.

If the man who wrote this has not taken thousands of dollars from the Rumanian secret police, he deserve to be hanged for stupidity. He could have taken money for this. I believe he has not taken money. And then I wrote to them a letter, and said, “Either you lie or I lie. If I lie, I promise that never more will I be a pastor. If you lie you have to withdraw.” Now to see if I lie or you lie I ask you to answer the following 20 questions, if you say there is full religious liberty in Rumania.

“Where is the office of the World Council of Churches of Religion in Rumania? It has offices everywhere. In the communist countries it has none.

“Where is the Bible Society? We have no Bible Society. Show me one Bible printed in 20 years. We have no such thing. Tell me the name of one Christian who for 20 years could publish a book. Give me the name of one Christian professor of humanistic sciences in our country. Tell me on Sunday school in Bucharest where it can be attended.

“Tell me where is the YMCA in Rumania. Where are the pastors Ghelbegeanu, Vacareanu, and so on?” They are in prison.

“Please answer to me these questions. If you have received answers, I have received answers.”

There is no possible answers. It is not right for Christians to mock our sufferings. The communists have mocked us enough. Don’t praise our inquisitors. That is the only thing which we ask.

I apologize before these great Christians bodies. I am really a very little man but I speak for the great saints who suffer in prison. It is not right to praise our inquisitors or to think that now they have become better.

Mr. Sourwine:

Are the restrictive measures imposed upon the exercise of religion in Rumania today as stringent as they were 10 or 15 years ago?

Reverend Wurmbrand:

No; they are no more stringent and I will explain to you why. I have been in a very poor family, a family with five children. Generally our men are very poor with us, unbelievably poor.

My salary when I left Rumania was $28. You say it is little, $28 a week. It was $28 a month. My son was not allowed to finish his studies because of my condemnation. He worked as a building worker and had $30 a month. Our bishop has $70 a month. And now our population is very, very poor.

Senator Dodd:

When you say dollars, you mean the equivalent?

Reverend Wurmbrand:

Yes; the equivalent of $70. Now I was in a very poor family with five little children, and I caressed a child and the mother said to me, “This child is so good, it doesn’t weep even when it is hungry.” It had given up weeping because the child knew it is useless to weep. You can’t get food. And so this child was not beaten, because it didn’t weep any more. The Rumanian people does not weep any more. And, therefore, it must not be beaten any more.

The Rumanian people, as well as the other peoples behind the Iron Curtain, are desperate. They have abandoned hope that they will ever be released. For years we have heard a broadcast station: “Rebel against communism, rebel against communism,” and when we rebelled we were abandoned.

And we see how our oppressors are helped. I will tell you a scene. Believe me, God is here. I tell you the scene just as it happened. It was in the years of brainwashing, the 14th year of prison. We are gathered to a meeting, and Major Alexandrescu, the commandant of the prison of Gherla, delivered us a speech and said:

You fools, you set for 15 or 20 years in prison and expected the Americans to come. You expected the Americans will come and release you. Now I will give you the news. The Americans come but not to release you. They come to help us, to help us, to make business with us, to make trade with us. You fools have not known. The Americans if you beg them, they give you nothing.. If you insult them, if you mock them, they give you money. We have been more clever than you. 

These are words which I have heard myself. Such things have happened in our country.

Mr. Sourwine:

Are there any open churches in Rumania today, which anyone may attend?

Reverend Wurmbrand:

Just I didn’t finish this question. So there is a relaxation in what sense? Our people has given up the fight. Political underground movements don’t exist any more with us. They have no such. And so everything has quieted down in the country, and so they don’t need any more of the same terror. I have been for years in prison with thieves and murderers. Even before having been put in prison I have been chaplain of a prison. A thief after he has stolen is a gentleman. He give to the waiters the greatest tips and he invites girls and he invites you and he orders the best wines. He has not worked for his money. And such thieves are the communists. They have stolen half of Europe, they have stolen Russia, too. They have stolen a great part of Asia. And now they have what they have stolen and they are gentlemen and they expect the next occasion to steal again.

In this sense there is a relaxation with us, but it is not an essential one. We continue to have the avowed dictatorship of an atheistic party. We have one party. There can be no religious freedom where there is one party. We have elections. Now a joke is make with us that when God created Adam, He created only one woman, Eve, and He said to Adam, “You are free to choose for wife whomsoever you wish.” But there was only Eve. And so are the elections with us.

Our Government doesn’t mind old women coming to church, but our childhood, our youth is poisoned with atheism. We are not allowed to counteract, and what bitter fruits will come out of this seed nobody can know.

Now you have asked another question, do we have open churches in Rumania? If somebody comes to Rumania – it is another situation in Russia – if somebody comes to Rumania, he is really impressed.

The Orthodox liturgy is something very beautiful. It is grand. And if you come in Rumania you see thousands of churches open, liturgies, sermons, many people in the church. And I have spoken with Americans who have been there and have told me, “I was very impressed.” And now there is really a certain religious liberty. In Rumania you are allowed to say as much as you like that God is good. You are not allowed to say that the Devil is bad. St. John the Baptist could have saved his life if he had said: “Repent because the kingdom of heaven is near.” Nobody would have touched him. He was touched when he said, “You, Herod, are bad.”

If Christ would have delivered a thousand “Sermons on the Mount” they would not have crucified Him. They crucified Him when He said, “You vipers,” then He was crucified.

In Rumania you can say God is good but you can’t say “communism is cruel, they commit atrocities, it is a crime to poison children with atheism.” If you do this you go to prison. There are many priests, rabbis, and pastors who compromise and don’t put the dot on the “I.” There exists the real church and the real religion and that which compromises.

Mr. Sourwine:

Are there churchmen in Rumania today who willingly cooperate with the communist authorities?

Reverend Wurmbrand:

Surely. The Orthodox hierarchy nearly entirely. Of the Catholic hierarchy, not one. The Catholic bishops died in prison, all except four. These four have house arrest. At the Vatican council no Catholic bishop was allowed to come. Came a Catholic priest, a well-known traitor, Augustine, who is the real leader of the Catholic Church; the leadership of the Baptists, for example is entirely in the hands of the communists.

I have here a document which I present to the Senate, a list of 150 Russian Baptist pastors recently deported to Siberia. Not all arrived in Siberia. Many died of tortures.

Senator Dodd:

Can you talk a little more slowly? I could get your pronunciation better.

Reverend Wurmbrand:

This is a list of 150 Baptist pastors of Russia who have been recently deported to Siberia. I have the names , the addresses, the names of their wives, of their children. They have not all arrived to Siberia, because of the tortures many died

Senator Dodd:

These were Rumanians?

Reverend Wurmbrand:

No, no, Russians. And I give it to the Senate.

Mr. Sourwine:

Mjr. Chairman, do you wish this list and the document of transmittal to go into the record? There is an English translation to be made.

Senator Dodd:

Yes; I believe it should be in the record.

Senator Dodd:

I don’t quite understand this. These are 40 Russian Baptists?

Reverend Wurmbrand:

150

Senator Dodd:

Were they in Rumania?

Reverend Wurmbrand:

No, no, they are Russians. We got from Russia. Here I have another very interesting document.

Mr. Sourwine:

If you would excuse me, please, I believe the Senator’s question raises a point you should clear up. How do you have this information about Russia? Have you been in Russia?

Reverend Wurmbrand:

I have worked for years secret missionary work among the Russian soldiers who occupied our country. I speak Russian fluently, and we brought many Russian soldiers to Christ. To preach Christ to the Russians means Heaven on earth. They seek the Gospel as the thirsty soil seeks water. They have not known Him. The beauty of the Gospel you know it when you preach to Russians; how they live it and how they enjoy it, and so I have made some connections.

In a public sitting I can’t say how I have arrived to have these lists.

Mr. Sourwine:

You know it to be authentic?

Reverend Wurmbrand:

Personally I can tell you from where I have this list, but it is absolutely authentic. It can be controlled. Surely in a public sitting I can’t say how I have received it.

I present to the Senate also a very interesting document, the most interesting I have ever known in this matter, the document, “Li Wei Man.” It is a letter of the Central Committee of the Communist party of China addressed to the Central Committee of the Communist party of Cuba. Now recently they have quarreled but this letter is an older one in which they teach how to win the leadership of the churches for communism, how to make that the communists should be leaders of the churches. It is an unequaled document of Machiavelianism.

We have lived these things but never have I seen it put on paper as this.

Mr. Sourwine:

May I suggest this be printed as an appendix to the record, Mr. Chairman?

Senator Dodd:

Yes

Senator Dodd:

I take it what you have been telling us must be more or less common knowledge in Rumania, is it?

Reverend Wurmbrand:

Yes; surely.

Senator Dodd:

Would it be accurate to deduce that the embassy officials of the several countries must have heard it too?

Reverend Wurmbrand:

They don’t wish to be troubled in their quietness. They close their eyes before this menace. I have met men who simply close their eyes when I told them about these things. They know that they are true. But they have a certain policy of friendly relationship with the communist countries, and they are very honest men, but they are duped exactly as we were duped in Rumania.

Wherever the communists came in the beginning, they said the same thing which I read here in newspapers and in periodicals. “You know Stalin’s communism has been very bad, but Yugoslavian communism or another kind of communism, this is very good.”

A little lion in its first days you can play with him just like with a puppy. When he becomes great, only then he is a lion. Yugoslavian communism is this little communism. And American communism a very little one and English communism is a very little one. When they grow, when they can do whatever they will to do, then only we can see them With us, in the beginning, we also had a very nice communism. I have seen in Rumanian Communist demonstrations signs with the slogan, “God save the King.” I have seen the communist Secretaries of State making great crosses, showing themselves as being on the side of religion and making compliments to religion and bowing to religion and saying they are Democrats. In the beginning, they have put in prison party members who said that the agriculture must be collectivized. And they have gone together with the bourgeois party, with the Liberal Party of Tatorescu and with other Democrats.

I have seen in the West Social Democrats collaborate with them. In Rumania, I have seen dying Social Democrats in the same cell with me; they died. Communists in Rumania, too, were nice until they had the whole power in hand. When they had the whole power in hand, they have done things exactly as in Russia, and so they will do everywhere. There is no difference.

Mr. Sourwine:

You mentioned demonstrations by the Communists. Does Rumania have anything like the demonstrations that are so prevalent in this country, demonstrations against the Government’s activities or against its policies?

Reverend Wurmbrand.:

Nobody can say a word of criticism. Such a thing doesn’t even enter in the mind of somebody. I will tell you something of which may be laughable for you. It is very tragical with us. But the story is just as I tell you. I know the man. A man was in a barbershop in a little town, Sibiu. While the barber shaved him, he said to the barber: “What should I do? My hair falls.” The barber said, “Very well, I will make you a friction but you must not be anxious about this. The most intelligent people of the world have been bald.” On the other seat there was an officer of the secret police and he said to the barber, “What have you said now?”

“I have said that the most intelligent people of the world are bald.”

“So, you assert that Stalin has not been intelligent.” It is a question of laughter for you but it is tragical with us. Nobody dares to say a word.

I stopped in Newark, and in Philadelphia, a demonstration against the war in Vietnam. I had not this clerical suit on. I stopped the demonstrators and I undressed myself to the belt. Afterwards I heard that it is illegal here in the States, and that I could have gone to prison for this. I undressed myself.

Senator Dodd:

It would have been all right on the bathing beach.

Reverend Wurmbrand:

Yes; it was not on the beach. And I told them, “This have Communists done to me. Do you think that American Christians should fight against communism?” So they surrounded me and asked me, “Why have Communists done to you this?” I said to them, “Suppose that I am a murdered. Do you agree that a murderer should be tortured? Has Oswald been tortured? Has Ruby been tortured with you?” They all said, “No; murderers have not been tortured.” I continued: “Then know that I have not be charged with murder. I am a clergyman.” They stopped the demonstration. In Philadelphia there was again such a demonstration. I am not a man of politics. I can’t speak for the war of Vietnam or against the war in Vietnam. I speak this general principle that Christians must be on the side of righteousness.. They must never be on the side of the inquisitors of Christians. They must be on the side of the victims of the inquisitors, they must be on the side of the Christians.

In Philadelphia there was a great meeting. A pastor with clerical suit, a Presbyterian pastor, delivered a speech in which he praised Communists and said that Communists are all right and it is stupid to fight against them. I have learned something from the Communists. In a minute – after – the pastor was no more in the pulpit, I was in the pulpit. I said: “Now I will speak about communism. What do you know about communism? And I will show you my credentials, how I have studied communism.” I undressed myself to the belt. I did not know that all these bad reporters are there and took pictures. And I showed them my body. “That is what Communists do to Christians, and you, Pastor, why don’t you make demonstrations, if you are a Christian and if you have youth in you and vigor, why don’t you demonstrate before the Soviet and Rumanian Embassies and the other embassies against torturing Christians?” And then the public, which has been there booed him and shouted to him “Judas.”

These are Judases. They may be all right innerly, I don’t know their hearts, but I think that Christians, if they wish to demonstrate, they should demonstrate against those who have recently deported 150 Baptist pastors.

Mr. Sourwine:

The subcommittee has received substantial information to the effect that the Rumanian Communist Government has infiltrated into this country Communist-trained clergy with other missions than those of a spiritual nature. Do you have any information about that?

Reverend Wurmbrand:

Rumanian Communists are very interested in the fact that you have here, in the States, something like 300,000 on their side. They can’t very well win them for communism, but they can win them for a leftwing Christianity which supports communism. They have sent here several men, Moisescu, Liviu Stan, and so on. These don’t come with Communist slogans but with the words: “You must love your Rumanian fatherland. *** You must have connections with the Rumanian patriarchy.” Whey I came out from Rumania I saw for the first time a Rumanian newspaper which appears in Bucharest, and which nobody in Bucharest has ever seen. The Voice of the Fatherland it is called, and in the fatherland nobody sees this newspaper. Only your American Rumanians see it and in France. I have never seen it. My son looked at it, and we have never seen it. In this newspaper you read about priests and churches. In our newspapers you will never have a word about the church. There you have pictures of priests and monasteries and how fine it is and so on. They make this propaganda, surely.

Senator Dodd:

You mean this paper is only distributed in the free world?

Reverend Wurmbrand:

Only in the free world. They have at midnight, which corresponds to I don’t know what hour here in the United States, it is noon or I don’t know what, they have religious services which are jammed in Rumania, but they are emitted from Rumania. We have no religious services on the broadcasts. These are broadcast religious services only that the Americans should know how fine the Communists are and that they have religious services.

Mr. Sourwine:

Are you saying that the religious services of the Rumanian Orthodox Church -

Reverend Wurmbrand:

Yes.

Mr. Sourwine :

(continuing). Are broadcasts in Rumania at a time which is midnight in Rumania?

Reverend Wurmbrand:

Yes.

Mr. Sourwine:

Beamed to the Western World?

Reverend Wurmbrand:

Yes; sure.

Mr. Sourwine:

To the free world?

Reverend Wurmbrand:

Sure.

Mr. Sourwine:

And not broadcast in Rumania?

Reverend Wurmbrand:

Sure. In Rumania, nobody hears them.

Mr. Sourwine:

Of course, a broadcast beamed from Rumania to the United States necessarily will have enough power to be picked up in Rumania if anyone wanted to tune in.

Reverend Wurmbrand:

First of all, it is a very inconvenient hour. It is midnight for us. Secondly, in Rumania it is jammed.

Mr. Sourwine:

It is what?

Reverend Wurmbrand:

Jammed.

Mr. Sourwine:

They jam it in Rumania?

Reverend Wurmbrand:

They jam it in Rumania.

Mr. Sourwine:

So that even those who know about it, who might try to pick it up —-

Reverend Wurmbrand:

It is jammed. You can’t hear it in Rumania.

Reverend Wurmbrand:

In this moment, no reprisals would be taken. No reprisals are taken today if somebody hears foreign broadcasts. But everything is noted. What happens with us? We have waves of terror. We have had a great wave of terror from 1948 and 1949 which lasted until 1955. We had the relax until 1958 when nobody was arrested but everything was noted.

Then in 1959 came again a wave of terror, and all those who were noted for years before were taken in. And now the whole spy work continues with us. You are not arrested. But everybody knows that he is spied out and that everything is noted. How far this inner spy net goes is unimagined. In a little townlet of ours there is a little Baptist church with only 22 members. The pastor of that church told me that he is the informer of the secret police and that he knows three members of his church who give information against him. So it was in the church in which I was. The servant of the church had the order to inform who comes to me. I had no salary. So, usually men who came to me brought a little parcel with food and clothes and so on. The servant had to spy out who comes with parcels. In the smallest churches you have five or six who have to spy out what the others do. One neighbor spies the other. Children spy on their father and so on. It is without end so nobody dares to do a thing.

Senator Dodd:

I am somewhat interested in these interrogations to which you were subjected. If I understand you correctly, they lasted for hours; is that right?

Reverend Wurmbrand:

Yes; surely.

Senator Dodd:

Without going into a lengthy explanation, what did they ask you?

Reverend Wurmbrand:

Well, they asked many things. First of all they wished to know who has said counterrevolutionary things of all the bishops and priests and pastors and laymen whom I knew. Who has spoken against the Government. Who has something against the Government. How we organized and so on, without end. And now at a certain moment I was tired with being beaten. They told me at a certain moment, “Mr. Wurmbrand, supposing that you are not a counterrevolutionary, you are a well-known pastor in the whole country and everybody had confidence in you and you spoke with bishops and all kinds of men and you have been in so many villages and towns and everybody confessed to you and so forth. Tell us who are the counterrevolutionaries. Don’t speak about your activity. You are all right. You are not a counterrevolutionary. But then show your loyalty toward our Government, tell us who the counterrevolutionaries are. Are you disposed to do so?” So, I said, “Yes; I am disposed.”

When they heard that I am disposed, they asked me: “Do you smoke, do you wish liquors?” Everything I could have at that moment. And he knew, the officer, that he will receive another star there if he gets from me this information. And then he asked me now, “Who are the counterrevolutionaries?” I said, “As you know I have worked on an international scale, so I can tell you the counterrevolutionaries not only in Rumania but even in Russia.”

Oh, he was so glad. I said: “In Russia, you have had as Secretary of State for Internal Affairs, Yagoda. Yagoda has killed thousands of people as counterrevolutionaries. Then you have discovered who has been the counterrevolutionary: Yagoda has been. Yagoda has been shot as counterrevolutionary.

“Then you have had as Secretary of State for Internal Affairs, Beria, and Beria has killed other thousands of people as counterrevolutionaries. Then you have found out who has been the counterrevolutionary: Beria. “Why do you seek the counterrevolutionaries in the church? See them in your own party. And in Rumania it has been the same thing.

Communists are not only anti-Christian. They are anti everything. They are anti their own comrades.

I have been in prison. I have been there with Lucretiu Patrascanu, the great Communist leader, who has brought communism to power in our country. He was put in prison and tortured until he became mad.

My wife has been in prison with Gheorghe Cristescu. Everybody in Rumania knows the founder of communism in Rumania, who has been in prison for communism under the borgeois. He has been with my wife together, and he said to my wife, “Forty years ago I fought for the 8-hour labor day and now my Communist Party has come to power and I have to work 14 hours a day.”

They are anti absolutely everything. It is not only anti-Christian.

Senator Dodd:

What was the name of the prominent woman Communist in Rumania?

Reverend Wurmbrand:

Ana Pauker, and she was also in prison.

Senator Dodd:

Do you know her?

Reverend Wurmbrand:

Yes, yes surely; she has also been in prison, and she has been kept a short time and then afterward she died of cancer.

Senator Dodd:

We don’t have any more questions. Do you have anything more you want to say, Pastor?

Reverend Wurmbrand:

I want to say something. I owe it to those with whom I have been in prison. I have told you so many sad things. I don’t wish to end with this note. I must tell you that in these great tortures and this great suffering, Christians have shown themselves as saints and as heroes, and if I am allowed to conclude with just one scene which I have seen myself.

It was at the canal. With us, 150,000 men and women have been arrested to build a canal. Beaten, tortured, hungry, without anything, they had to build a canal.

Senator Dodd:

Build a canal?

Reverend Wurmbrand:

Yes; a canal, the Danube Canal. My wife has worked and shoveled the earth. At this canal, there was a religious brigade of 400 men, bishops, priests, peasants who loved Christ, sectarians and so on, all who were for religious motives in prison.

Over this brigade criminals have been put, and to the criminals it has been promised that they will be released if they torture these Christians. This promise has never been kept. But imagine a criminal who is sentenced for life, if he knows that he has such a hope. If they saw you in this brigade making a cross as it is a habit with us in Rumania, or folding your hands or saying a word about God you were beaten to death.

And now a Sunday morning the political officer of the prison comes, the whole brigade is gathered, and just at random he sees a young man. He calls him, “What is your name?” He says the name. “What are you by profession?” He said, “A priest.” And then mocking the Communist said, “Do you still believe in God?”

This priest knew that if he says yes, this is the last day of his life. We all looked to him. For a few seconds he was silent. Then his face began to shine and then he opened his mouth and with a very humble but with a very decided voice he said: “Mr. Lieutenant, when I became a priest I knew that during church history thousands of Christians and priests have been killed for their faith, and notwithstanding I became a Christian and I became a priest. I knew what I became. And as often as I entered the altar clad in this beautiful ornate which priests wear I promised to God, “If I will wear the uniform of a prisoner, then also I will serve Him. Mr. Lieutenant, prison is not an argument against religion. I love Christ from all my heart.”

I am sad that I can’t give the intonation with which he said these words. I think that Juliet when she spoke about Romeo, she spoke like that. We were ashamed because we – we believed in Christ. This man loved Christ as a bride loves the bridegroom. This man has been beaten and tortured to death. But this is Rumania. Rumania is a country which is mocked, which is oppressed, but deep in the hearts of the people is a great esteem and a great praise for those who have suffered. The love to God, the love to Christ, the love to fatherland has never ceased. My country will live. With this I finish.

Senator Dodd:

Your testimony has certainly been very impressing. (At this point, a member of the audience later identified as L.D. O’Flaherty, addressed the Chair).

Mr. O’Flaherty:

Mr. Chairman, we have pretty substantial reason to believe that our brother is in danger of his life, and I don’t know what steps we could take to have him claim asylum here. He has asylum in France, but we fear for his life because as he as told you, they have told him they will bump him off, get a gangster to bump him off. What arrangements if any – I am not a politician or a political science scholar – what arrangements could be made for his asylum in this country? Can he make a declaration to secure asylum here for his protection?

We know individuals have followed him from city to city unknown to him, and I ask this openly here.

Senator Dodd:

Would you identify yourself? I didn’t get your name.

Mr. O’Flaherty:

O’Flaherty. L.D. O’Flaherty.

Senator Dodd:

O’Flaherty?

Mr. O’Flaherty:

I am a businessman, a Christian businessman. I am a director in a certain organization here that is giving him support, Friends of Israel. On that basis I make this request. I don’t think he understands the danger.

Reverend Wurmbrand:

We have a God who protects us. We have the angels around us.

Senator Dodd:

I think we had better discuss this matter privately with the pastor after the public hearing. I don’t think it is a matter which should be discussed publicly.

Mr. O’Flaherty:

Thank you.

Senator Dodd:

We will adjourn this hearing now subject to further call.

 

The Appendix is not included in this document.

Please consult your local library should you like the additional information.
ISBN 0-88264-068-2

Richard Wurmbrand în “Ortodoxia Mioriţică”

În urmă cu aproape trei ani a apărut la Focşani lucrarea Ortodoxia Mioriţică – Creştinismul valah de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand, scrisă de istoricul şi teologul Romeo-Valentin Muscă. Recomandăm această carte spre lectură tuturor acelora care doresc să se edifice asupra stării spiritualităţii neamului românesc, abordată dintr-o perspectivă nepartizană şi, în general, cât se poate de obiectivă.

Legat de Richard Wurmbrand autorul cărţii deplânge absenţa celui mai cunoscut teolog român, după cum îl numeşte, în scrierile istoricilor autohtoni, doar din motivul că acesta nu a fost ortodox.

Vă prezentăm mai jos, cu permisiunea generoasă a domnului Romeo-Valentin Muscă acest fragment semnificativ din cartea domniei sale.

[48] Revenind pe plaiurile mioriţice, constatăm că nume mari ale creştinismului din veacul trecut nu se găsesc în paginile scrise de istoricii valahi. Cel mai celebru teolog, necunoscut însă în România este paradoxal, cel mai cunoscut teolog român peste hotare, pastorul Richard Wurmbrand (1909-2001), fost deţinut politic, al cărui nume nu este nici măcar amintit în cel mai bun dicţionar al teologilor români, de altfel şi singurul (Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, 1996)! Dacă R. Wurmbrand ar fi trecut la ortodoxie, sigur l­am fi găsit în lucrarea despre evreii convertiţi la ortodoxism şi pe care o flutură toţi duhovnicii semidocţii cu masterate şi lucrări publicate la Christiana, Sofia sau Anastasia. Cu certitudine ar fi devenit la fel de cunoscut ca Nicolae Steinhardt şi am fi defilat cu el prin toată lumea. Aşa, despre Richard Wurmbrand vorbesc doar străinii şi dintre români, numai neoprotestanţii. Valorificăm minorităţile numai când acestea sunt de confesiune creştin­ortodoxă şi atunci avem lucrări de genul Occidentali trecuţi la ortodoxie (Occidentali trecuţi la ortodoxie – şase ipostaze mărturisitoare, Bucureşti, 2002).

mioritica

Vocea martirilor şi vocea vânzătorilor

negrutO mărturie sensibilă despre impactul lui Richard Wurmbrand asupra persoanei sale este prezentată de către pastorul Paul Negruţ din Oradea, pe blogul domniei sale. Într-un articol intitulat “Vocea martirilor şi vocea vânzătorilor”, acesta evocă vremurile în care a beneficiat de primele informaţii despre Wurmbrand, dar şi întâlnirile avute cu acesta după revoluţia din 1989, ultima dintre ele doar cu câteva luni înainte de moartea sa, survenită în anul 2001.

Amintind că anul acesta se celebrează 100 de ani de la naşterea cunoscutului lider creştin român, anticipând cumva desfăşurarea unor parastase pompieristice cu o participare pestriţă, Paul Negruţ deplânge afişarea nepotrivită a foştilor colaboratori ai Securităţii în proximitatea unor evenimente de acest gen, în căutarea unei vizibilităţi mai bune, sfidând prin atitudine memoria celui care este celebrat.

Vă recomandăm să citiţi întreg articolul aici.